Florin Spătaru, ministrul Economiei al României, a întreprins astăzi, 25 aprilie, o vizită oficială în Republica Moldova.
Oficialul din România s-a întâlnit, la Chișinău, cu Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.
Cei doi miniștri au avut o întrevedere cu reprezentanți ai Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR). Ulterior, la discuții s-a alăturat și premierul de la Chișinău, Dorin Recean.
Astfel, interlocutorii au discutat despre „importanța cooperării cu mediul de afaceri pentru dezvoltarea economică, dar și despre soluțiile pentru menținerea predictibilității fiscale în Republica Moldova”.
De asemenea, cei doi miniștri au efectuat și o vizită la reprezentanța din Chișinău a companiei Fan Curier.
„Am discutat cu managementul FAN Courier Moldova despre planurile de dezvoltare ale companiei la Chișinău, dar și despre nevoia colaborării între autoritățile din cele două state pentru fluidizarea traficului și facilitarea tranzitului la vamă pentru cei care oferă servicii de curierat. În acest context, am adus în discuție un proiect de infrastructură important pentru eficientizarea traficului, respectiv vama Giurgiulești de la Galați care urmează să fie conectată la noua variantă de ocolire a municipiului”, a menționat ministrul Florin Spătaru pe pagina sa de Facebook.
Amintim că, la sfârșitul anului 2022, investițiile totale ale României în Republica Moldova au însumat circa 700 de milioane de dolari.