Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României, Ionel Scrioșteanu și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Lilia Dabija, au semnat marți, 9 mai, la Chișinău, acorduri privind reconstruirea și reabilitarea a trei poduri peste Prut.
Este vorba despre podurile rutiere peste râul Prut între localitățile Sculeni (România) – Sculeni (R. Moldova), Albița (România) – Leușeni (R. Moldova) și Oancea (România) – Cahul (R. Moldova).
La ceremonia de semnare a celor trei acorduri au mai participat premierul de la Chișinău, Dorin Recean, ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu și Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, aflată în vizită la Chișinău.
Potrivit autorităților de la Chișinău, modernizarea podurilor va fluidiza traficul între România și R. Moldova, va facilita comerțul pe piața internă și cea internațională, precum și va oferi beneficii concrete pentru sporirea conectivității R. Moldova între țările Uniunii Europene și estul Europei.
Lucrările de reparație a celor trei poduri peste Prut vor fi finanțate de Guvernul României până la finele anului 2027.