Serviciile companiei britanice Revolut vor fi disponibile în scurt timp și pentru utilizatorii din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării de la Chișinău, Dumitru Alaiba.
Potrivit oficialului, după un an de negocieri, în curând, și utilizatorii din Republica Moldova se vor alătura celor 30 de milioane de utilizatori Revolut la nivel mondial.
„Suntem pe ultima sută de metri. Zile numărate. Intrarea acestui gigant financiar pe piețele din alte țări a crescut radical standardele serviciilor, a doborât comisioanele bancare plătite de consumatori, a crescut calitatea serviciilor și a animat concurența. Este exact ceea ce ne dorim să se întâmple și pe piața noastră, în beneficiul consumatorului. Momentan, Revolut debutează în Republica Moldova cu versiunea Lite App. Am încrederea că vor extinde într-un ritm alert gama de servicii oferite”, a informat Dumitru Alaiba.
Menționăm că Revolut este super-aplicația financiară globală cu peste 30 de milioane de clienți în întreaga lume, din care 2,8 milioane în România.