17,9% din numărul total al doctoranzilor din Republica Moldova, în anul 2011, sunt concentraţi în domeniul economiei, după care urmează medicina, cu 14,7%, dreptul, cu13,0% şi pedagogia, cu 11,8%, potrivit Biroului Naţional de Statistică, care a publicat astăzi date cu privire la activitatea de doctorat şi postdoctorat în 2011.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2011, studiile de doctorat s-au desfăşurat în 46 instituţii, inclusiv 31 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 15 instituţii de învăţămînt superior. Numărul total de doctoranzi (exclusiv cei străini) a constituit 1556 persoane, aflându-se la nivelul anului precedent.
Faţă de anul 2010, anul acesta a crescut cu 7,9% procentul doctoranzilor care studiază la frecvenţă redusă şi a scăzut cu 12,9% procentul doctoranzilor de la frecvenţă la zi. Ponderea doctoranzilor cu frecvenţă redusă a fost de 68,6% sau cu 4,7 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2010.
Potrivit datelor Biroului de Statistică, majoritatea doctoranzilor studiază în instituţiile publice (1474 persoane sau 94,7%), în cele private fiind înscrişi doar doctoranzi la cursurile cu frecvenţă redusă.
În ceea ce priveşte studiile de postdoctorat, în anul 2011, acestea au fost organizate în 21 instituţii, inclusiv 15 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 6 instituţii de învăţămînt superior. Numărul total al postdoctoranzilor a fost de 40 persoane, faţă de 51 persoane în anul 2010. Numărul persoanelor înmatriculate la postdoctorat a constituit 22 persoane, fiind practic la nivelul anului 2010, iar numărul absolvenţilor este de 30 persoane, sau cu 5 persoane mai mult faţă de anul 2010.