Legea apelor din Republica Moldova va fi armonizată cu legislația Uniunii Europene. În acest sens, deputații de la Chișinău au adoptat în prima lectură un proiect de lege care prevede îmbunătățirea cadrului normativ în vederea prevenirii poluării obiectivelor acvatice.
Proiectul reglementează aspectele referitoare la modul de transmitere a segmentelor unui curs de apă (râu sau canal) aflate în intravilanul sau extravilanul unității administrativ-teritoriale, din administrarea statului în gestiunea respectivelor unități.
De asemenea, documentul prevede că obiectivele de apă (lacuri, râuri etc.) care sunt proprietatea statului pot fi atribuite persoanelor fizice și juridice doar în folosință, nu și în proprietate. Atribuirea în folosință a obiectivelor acvatice se va face ca urmare a unei licitații publice transparente, iar veniturile rezultate vor fi transferate la bugetul de stat sau, după caz, la cel local.
Proiectul de modificare a Legii apelor a fost elaborat de Ministerul Mediului și are ca scop armonizarea legislației naționale în domeniul gestionării și protecției resurselor de apă cu legislația Uniunii Europene. Proiectul urmează să fie aprobat de Parlament și în lectura a doua.