Elevii din Republica Moldova au oportunitatea să experimenteze, timp de două săptămâni ,cum este să fii student la una dintre cele 11 facultăți ale Universități de Vest din Timișoara. Proiectul West Summer University este realizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timişoara.
Școala de vară urmează să aibă loc în perioada 18 iulie – 3 august 2024 în orașul Timișoara din România și se adresează elevilor care își fac studiile la etapa liceală. Timp de 2 săptămâni aceștia vor experimenta viața de student, vor participa la cursuri și seminare introductive în domeniul de studii ales, la ateliere de consiliere și orientare în carieră și pentru dezvoltare personală și vor locui într-un cămin studențesc.
Pentru a participa, este necesară completarea formularului de înscriere până pe 12 mai 2024, ora 23.59.
După încheierea perioadei de înscriere va avea loc procesul de selecție a participanților. Până cel târziu pe 24 mai 2024, în baza documentelor trimise și a răspunsurilor completate în formular de către elevi, vor fi aleși participanții ediției din 2024 a WSU.
Regulamentul complet al ediției 2024 a WSU poate fi consultat AICI.