Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a semnat un Protocol de colaborare cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei din România. Principalele direcţii de cooperare, stipulate în acest document, sunt asigurarea unui schimb reciproc de date, informaţii şi documente legate de aplicarea legislaţiei europene în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, informează Serviciul de presă al ANRE.
Părţile s-au angajat să organizeze întâlniri periodice, în scopul identificării şi selectării problemelor importante care apar pe pieţele reglementate. Cele două autorităţi vor acorda consultanţă în domenii de interes comun, vor colabora în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ în vigoare, existent între cele două ţări, dar şi în vederea identificării şi punerii în aplicare a celor mai bune practici de reglementare în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, se arată în același comunicat de presă.
În acest context, Directorului general al ANRE, Victor Parlicov, a declarat că România a parcurs deja calea de ajustare a legislaţiei la cadrul european de reglementare şi în acest proces a învăţat multe lecţii pe care ar fi bine să le preluăm şi să le adaptăm la experienţa noastră. România, printre primele ţări din regiune, a reuşit să creeze un model de piaţă de energie funcţional, a trecut cu succes de la un sistem de piaţă reglementat în totalitate la un model de piaţă, bazat pe o concurenţă acerbă între furnizori – model spre care tindem şi noi în contextul liberalizării pieţelor energetice, a mai spus Victor Parlicov.
De notat că ANRE a desfăşurat în ultimii ani programe de parteneriat în domeniul reglementării energetice cu alte două organizaţii importante, precum Asociaţia Regională a Reglementatorilor de Energie (ERRA) şi Asociaţia Naţională a Comisiilor de Reglementare a Utilităţilor Publice din SUA (NARUC).