Ziua de 16 septembrie a reușit să-și facă un loc aparte în calendarul românilor. În ciuda apelurilor făcute de către guvernanți, prin care aceştia au cerut cetățenilor Rep. Moldova să nu iasă la Marșul Unirii, unioniștii n-au uitat de cuvintele marilor eroi ai neamului românesc care spuneau: „Unirea este singura temelie statornică a edificiului nostru; fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip”, așa că și-au luat tricolorul pe care-l țin la loc de cinste și au venit ca să scrie istorie.
Unii formatori de opinie de la Chișinău n-au încetat măcar pentru o clipă să renunțe la a asocia violenţele cu marșul de duminică. Nu a fost al doilea 7 aprilie. A fost un eveniment istoric unde cei care-și au curajul și energia de partea lor, tinerii, împreună cu cei care au înțelepciunea și experiența vieții, părinții, au dat mână cu mână și au învârtit hora frăției, au fluturat drapeluri tricolore, au cântat „Deșteaptă-te, române” cu mâna la inimă și au ținut un minut de reculegere pentru eroii neamului românesc.
Deși mai multe autocare din raioanele republicii care aduceau unioniştii spre Chişinău au fost blocate în repetate rânduri, iar mai multor tineri nu li s-a permis accesul în scuarul Academiei, sub pretextul că nu ar fi majori, de parcă patriotismul are vârste, unioniștii au format o coloană imensă, încât fiind la un capăt al acesteia, celălalt nu-l puteai zări.
Ministerul Afacerilor Interne se grăbește în a face aprecieri cu privire la numărul participanților la marş, vorbind despre 1000 – 1200 de oameni, pe când membrii Platformei Civice „Acțiunea 2012” au împărțit 11.000 panglici tricolor, iar 8223 de unioniști au semnat Memorandul pentru asigurarea direcției europene a Republicii Moldova.
Chiar dacă traseul Marșului Unirii a fost modificat, doar pentru ca unioniștii să nu se întâlnească cu „stataliștii”, președintele Partidului „Patrioții Moldovei” și-a făcut drum prin grădinile oamenilor, încercând să le iasă în cale, însă forțele de ordine nu i-au permis să se apropie de coloana manifestanţilor.
Unioniștii și-au dorit să cânte „Trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească” în Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde părinții lor, cu 21 de ani în urmă au fredonat aceleași versuri și au obținut independența, acesta fiind un prim pas spre Unire, dar li s-a oferit Teatrul de Vară. Oricum, așa cum aceștia știu cum să umple de semnificație o simplă zi din calendar, tot astfel au reușit să transforme Teatrul de Vară într-o locație care, peste ani, se va afla în cărțile de istorie.
Împânzit de tricolor, plin de voci care au cerut UNIREA și versuri ai marilor patrioți ai neamului românesc, Chișinăul a mai făcut un pas spre Unirea celor două state românești.
Foto: Iulia Modiga/InfoPrut