Investigație jurnalistică, autor Tudor Iascenco. Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Toleranţă zero corupţiei! Fii activ şi pune corupţia la zid!”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în nici un fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.
În perioada 2007-2009 jurnaliştii de la publicaţia CUVÂNTUL din Rezina în colaborare cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice au realizat un ciclu de anchete despre modul fraudulos de privatizare a complexului de gaze din R. Moldova şi prejudiciul enorm adus în urma acestei afaceri. O scrisoare ajunsă recent la redacţia săptămânalului CUVÂNTUL de la primarul satului Ciulucani, Teleneşti, Andrei Ciubotaru, ne-a făcut să reluăm investigarea abuzurilor admise de compania monopolistă SA ”Moldovagaz”, dar şi a modului cum au fost cheltuiți banii publici în procesul de lărgire a reţelelor de aprovizionare cu gaze.
Pe banii consumatorilor SA ”Moldovagaz” şi-a făcut averi de miliarde
Programul naţional de aprovizionarea a populaţiei cu gaze naturale, promovat cu mare tam-tam de guvernarea comunistă şi nu numai, a arătat că statul, a cărui menire e să-şi protejeze cetăţenii, în realitate pactizează cu clanurile şi monopolurile. Un comerciant care doreşte să-şi dezvolte afacerea în primul rând închiriază sau îşi construieşte noi spaţii comerciale. Vânzătorul-monopolist de gaze naturale SA”Moldovagaz”, cu susţinerea autorităţilor, pe finanţele publice şi banii populaţiei, şi-a lărgit reţelele de distribuire a gazelor, sporindu-şi astfel averea şi buzunărind nemilos consumatorii. Graţie acestui Program, consumatorii au fost transformaţi în clienţi ai vânzătorului-monopolist de gaze naturale SA „Moldovagaz”.
Sătenii au acoperit în întregime sau parţial costurile reţelelor de gaze
Continuare Centrul de Investigații Jurnalistice