În anul 2004, aşa-zisul “soviet suprem” de la Tiraspol a hotărât să închidă cele opt şcoli cu predare în limba română din regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria. Elevii, părinţii şi profesorii au refuzat să părăsească instituţiile de învăţământ şi să îşi încheie activitatea. După câteva luni, la presiunea OSCE şi a Consiliului Europei, şcolile au continuat predarea în limba română. Dosarele a 170 de elevi, părinţi şi profesori care au denunţat presiunile la care au fost supuşi din partea regimului separatist pentru a renunţa la utilizarea alfabetului latin au fost depuse la CEDO în acelaşi an. În urmă cu o săptămână, după opt ani de aşteptări, judecătorii CEDO au decis că Federatia Rusă a încălcat drepturile elevilor din şcolile cu predare în limba română din Transnistria, fiind obligată să achite despăgubiri morale de 1 milion şi douăzeci de mii euro şi 50 mii Euro cu titlu de costuri de reprezentare. Liceul ,,Lucian Blaga” din Tiraspol nu se află printre şcolile cărora li s-a făcut dreptate pentru că dosarele acestuia nu au mai ajuns la CEDO, rătăcindu-se pe drum. Despre această situaţie şi despre starea liceului românesc din Tiraspol am stat de vorbă cu doamna Raisa Pădurean, directorul-adjunct al Liceului ,,Lucian Blaga”.
InfoPrut: Doamna Pădurean, după opt ani de aşteptare, CEDO a emis o hotărâre care obligă Rusia să achite peste un million de euro elevilor şi profesorilor de la trei şcoli cu predare în limba română din Transnistria: din Râbniţa, Tighina şi Grigoriopol. În calitatea dumneavoastră de director-adjunct al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, singura instituţie cu predare în limba română din acest oraş, cum priviţi această decizie şi de ce nu a fost ea extinsă şi pentru liceul pe care îl conduceţi?
Raisa Pădurean: Prin această decizie, CEDO a demonstrat lumii întregi că în zona separatistă drepturile omului sunt încălcate până în prezent. A fost nevoie să treacă 8 ani de aşteptări ca până la urmă dreptatea să triumfe. Este îmbucurător faptul că elevii, părinţii şi colegii de la cele 3 şcoli româneşti au câştigat procesul împotriva Federaţiei Ruse. Trist este pentru noi, cei de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Tiraspol, pentru că recent am aflat că dosarele noastre au fot pierdute la Comitetul Helsinki din Chişinău. Avocatul Maxim Belinschi si Preşedintele Comitetului Helsinki Ştefan Urîtu şi-au batut joc de noi, cei care am avut de suferit cel mai mult. Bănuiesc că ei au făcut-o intenţionat, la comanda cuiva. De ce au procedat în aşa mod, urmează să aflăm, sper ca domnul Urîtu să vină cu explicaţii în faţa tuturor celor care au fost batjocoriţi de autorităţile de la Tiraspol, pentru că nu degeaba au tăcut 8 ani.
I.P.: Cum aţi comenta poziţia oficialilor ruşi faţă de decizia CEDO şi de ce Tiraspolul nu reacţionează?
R.P.: Evident că oficialii ruşi trebuie să spună ceva în apărarea lor. Ei nu au recunoscut ocupaţia Basarabiei, nu au recunoscut deportările basarabenilor, nu vor recunoaşte nici crimele comise împotriva şcolilor româneşti din zona transnistreană. Zic ,,crimele” pentru că atunci când cineva ridică mâna asupra unui copil, ori închide şcolile, dă cu piciorul în icoane – este o crimă. Tiraspolul tace pentru că s-a schimbat puterea, iar noua conducere se face a nu auzi. Cunoaşteţi vorba: ,,Dar eu tac şi mai bine fac”… Tăcerea pentru ei înseamnă a căuta alte metode de luptă împotriva celor ce gândesc şi simt româneşte. Cred ca aşteaptă noi indicaţii de la fraţii mai mari.
I.P.: Ce mesaj le-aţi transmite autorităţilor de la Chişinău, în acest sens?
R.P.: Să nu uite că reformele în învăţământ se referă şi la cei ce sunt admişi la facultate în baza diplomei de absolvire a şcolii generale (11 clase pentru şcolile ruseşti din stânga Nistrului). Să nu încalce la admitere drepturile absolvenţilor din liceele cu predare în limba română.
I.P.: Cum rezistă liceul românesc din Tiraspol presiunilor exercitate de autorităţile separatiste? Câţi elevi învaţă astăzi în cadrul Liceului „Lucian Blaga”? Există pericolul ca părinţii să îşi transfere copiii la şcolile cu predare în limba rusă?
R.P.: Noi rezistăm pentru că dorim copiilor noştri un viitor mai bun, iar copii să aibă o cale deschisă spre Europa. Copii noştri sunt căliţi de mici. Dar în urma devastărilor şi a presiunilor constante, numărul lor a scăzut considerabil, de la peste 800 de elevi acum 10-15 ani, la 200, în prezent. La liceu vin să studieze cei care ştiu ce-şi doresc de la viaţă şi, evident, cei care vor să cunoască istoria şi limba română. Părinţii nu-şi vor lua copiii de la şcoala română. S-ar putea întâmpla în cazul în care vor fi aplicate presiuni mai mari asupra elevilor şi părinţilor din partea administraţiei locale.
I.P.: Cum s-a schimbat situaţia elevilor şi profesorilor români din Tiraspol de la evenimentul din 15 iulie 2004, când Liceul ,,Lucian Blaga” a fost devastat şi evacuat de către forţele de ordine ale regimului separatist?
R.P.: Viaţa multor profesori s-a schimbat. Au plecat peste hotare, unii au cerut azil politic şi trăiesc foarte bine, alţii muncesc la negru şi au din ce-şi întreţine familiile. Noi, cei rămaşi să muncim în continuare, în toţi aceşti 8 ani am aşteptat decizia CEDO şi până la urmă am primit o lovitură dură, pe care nu am meritat-o, din partea Comitetului Helsinki. Toţi profesorii au probleme de sănătate. Acum dacă şi dosarele noastre ar fi ajuns la CEDO, am fi avut bani de tratament, cel puţin, pentru că nimeni nu-şi bate capul de sănătatea noastră. Schimbări sunt, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu primarul de Chişinău ne-au ajutat să completăm baza tehnico – materială a liceului. Un grup de băieţi din România, în frunte cu George Simion, au făcut cadou calculatoare, videoproiector şi altă tehnică de care are nevoie liceul pentru a fi modernizat. Guvernul de la Chişinău şi Ministerul Educaţiei ne ajută în permanenţă.
I.P.: Mai revin la Tiraspol copiii care au trecut pragul Liceului ,,Lucian Blaga”? Ştiţi ce se întâmplă cu ei după ce primesc diplomele?
R.P.: Absolvenţii noştri ne vizitează deseori. E îmbucurător faptul că au succese şi la facultăţile unde studiază, şi în instituţiile în care muncesc. Sunt nişte tineri deosebiţi pentru că au trecut prin multe greutăţi şi sunt pregătiţi pentru viaţă. Cu părere de rău, cei care pleacă să studieze la Chişinău, ori în ţară, nu se mai întorc în oraşul natal. În primul rând, diplomele de la Chişinău şi din ţară nu sunt recunoscute aici. Este imposibil să te poţi angaja la serviciu aici, în Transnistria, după absolvirea facultăţii la Chişinău, ori în România. Apoi, tinerii sunt în căutarea unui loc de muncă bine plătit, de aceea mulţi pleacă în Franţa, SUA şi nu se mai întorc. Dar avem şi absolvenţi care muncesc în organele de stat ale Republicii Moldova, la diverse întreprinderi din partea dreaptă a Nistrului.
I.P.: Care sunt probleme cu care vă confruntaţi cel mai des în activitatea didactică? Cât de anevoioasă este livrarea ajutorului către instituţia pe care o administraţi?
R.P.: Problemele au rămas aceleaşi: lipsa unei săli de sport, lipsa cantinei, spaţiul mic în care activăm, problemele de a transporta materialele didactice în limba română de care avem nevoie pentru procesul de instruire. Dacă am studia în limba rusă, cred că toate materialele ar fi aduse la picioare. Dar suntem obişnuiţi cu dificultăţile pe care ni le creează autorităţile de la Tiraspol, de aceea, dacă cineva doreşte să ne ajute cu materiale didactice, vă asigur că ele vor ajunge la liceu. Cum? E problema noastră, dar oricum ajung.
I.P.: Vă mulţumim!
Interviu realizat de Iulia Modiga şi Angela Grămadă
