Europarlamentarul român Elena Băsescu a precizat pe pagina sa de Facebook că monitorizează cu preocupare situaţia actuală legată de conflictul transnistrean.
Redăm integral mesajul fiicei preşedintelui Traian Băsescu:
,,Urmăresc cu multă atenție ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Sunt preocupată pentru că știu cât de important este acest an pentru frații de peste Prut în procesul de integrare europeană.
Aşa cum se ştie, Parlamentul de la Chișinău a adoptat ieri o declarație privind problema transnistreană, în sensul că soluţionarea situației actuale ar trebui să se facă prin metode politice şi paşnice, cu respectarea principiilor şi valorilor democratice, precum şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Au trecut peste 20 de ani de când a fost declanșat acest conflict intern, iar nesoluționarea lui a produs drame care nu trebuie să se mai întâmple. De altfel, despre conflictul transnistrean am vorbit și anul trecut în Parlamentul European atunci când, pe 1 ianuarie 2012 tânărul Vadim Pisari a fost omorât.
Cred și susțin cu toată convingerea că viitorul R. Moldova este în Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, sper ca la Vilnius, în toamna acestui an, Chișinăul să facă un pas major în procesul de integrare.”
Amintim că în urma adoptării de către liderul separatist Evgheni Şevciuk a legii privind aşa-zisa „frontieră de stat”, tensiunile la Nistru s-au accentuat. Cel mai recent incident a constat în reţinerea a patru poliţişti ai Republicii Moldova de către forţele paramilitare transnistrene, la Varniţa, sat pe care separatiştii şi-l adjudecă.