Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri următoarea declaraţie cu privire la situaţia actuală a procesului de soluţionare a diferendului transnistrean:
,,Exprimînd convingerea că reglementarea problemei transnistrene şi soluţionarea tuturor disensiunilor trebuie să aibă loc exclusiv prin metode politice şi paşnice, cu respectarea principiilor şi valorilor democratice, precum şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului;
Considerînd că întregului proces de negocieri trebuie să i se imprime un caracter permanent, constructiv şi consecvent, inclusiv prin manifestarea bunei credinţe a tuturor actorilor implicaţi;
Luînd în considerare escaladarea artificială a situaţiei din zona de securitate, precum şi ineficienţa dialogului între participanţii la negocieri pe marginea unui şir de chestiuni – de la reglementarea politică definitivă a problemei transnistrene pînă la depăşirea unui întreg spectru de probleme practice, Parlamentul Republicii Moldova constată următoarele:
– acţiunile unilaterale, de orice gen şi provenienţă, inclusiv cele care ar veni să legifereze instituirea oricăror frontiere în interiorul teritoriului statului suveran Republica Moldova, contribuie la subminarea procesului de reglementare, la escaladarea tensiunilor şi sfidarea mecanismelor de reglementare existente, la împiedicarea activităţii grupului de observatori militari, afectează sistemul existent de pacificare şi procesul de reglementare;
– eschivarea de la discutarea în cadrul negocierilor politice a aspectelor ce ţin de reglementarea cuprinzătoare a conflictului şi evitarea abordării problemelor politice şi de securitate deturnează discuţiile pe subiecte secundare, care denotă nedorinţa de a identifica o soluţie viabilă în măsură să contribuie la elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană.
Pornind de la prevederile Declaraţiei Consiliului de Miniştri al OSCE (Dublin, 7 decembrie 2012) cu privire la negocierile vizînd procesul de reglementare a conflictului transnistrean în formatul 5+2, prin care se confirmă o dată în plus sprijinul statelor OSCE pentru o reglementare cuprinzătoare, echitabilă şi viabilă a conflictului transnistrean cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi elaborarea statutului juridic special al Transnistriei, Parlamentul Republicii Moldova:
– exprimă ferma convingere că reglementarea conflictului transnistrean trebuie să fie înfăptuită exclusiv prin mijloace politice şi paşnice, cu respectarea principiilor şi valorilor democratice, cu asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, şi să conducă în mod implicit la restabilirea spaţiului unic economic, vamal, social şi de apărare;
– reafirmă ataşamentul faţă de necesitatea promovării măsurilor de consolidare a încrederii, astfel încît să contribuie la eliminarea oricăror suspiciuni şi la soluţionarea problemelor stringente cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului;
– cheamă reprezentanţii părţilor implicate în formatul de negocieri 5+2 la dialog pe întreg spectrul de probleme legate de asigurarea ordinii publice şi de securitate, precum şi îi îndeamnă să se abţină de la acţiuni care ar putea submina încrederea între cele două maluri ale Nistrului şi ar influenţa negativ procesul de negocieri;
– confirmă deschiderea pentru identificarea soluţiilor constructive, inclusiv prin dialog multidimensional cu reprezentanţii regiunii transnistrene în vederea identificării şi realizării în comun a soluţiilor în măsură să contribuie la stabilizarea situaţiei curente şi la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor pe ambele maluri ale Nistrului;
– adresează un apel către partenerii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare de a întreprinde eforturi susţinute în vederea normalizării situaţiei în zona de securitate, de a contribui la consolidarea măsurilor de încredere şi la reintegrarea Republicii Moldova;
– face apel către populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului de a-şi păstra calmul şi de a nu răspunde la provocări, indiferent de unde ar veni acestea;
– reiterează că autorităţile Republicii Moldova nu vor admite escaladarea situaţiei şi vor asigura prin metode exclusiv paşnice depăşirea oricăror disensiuni.”
InfoPrut precizează că declaraţia a fost adoptată cu votul a 76 de deputaţi din fracţiunile PLDM, PCRM, PD şi grupul Hadârcă. 5 parlamentari s-au abţinut (Mihai Ghimpu, grupul Dodon şi Mihai Godea), iar 20 au lipsit de la şedinţă.