Cu toate acestea, românii din Serbia se confruntă cu o problemă juridică, aceea a retrocedării bunurilor şi proprietăţilor – nu mai există moştenitorii – ,,riscăm să pierdem pentru totdeauna aceste bunuri şi proprietăţi”.
Mihailov a mai spus că românii din Serbia au nevoie de sprijin din partea statului român. Totodată, acesta a ținut să precizeze că, în ceea ce privește situația românilor de aici, autorităţile române au adoptat „diplomaţia echidistanţei”. „Tot timpul vor fi câţiva români care vor fi cu statul sârb. Dar mă întreb de ce îi bagă statul român în seamă?”, se întreba președintele Comunității Românilor din Serbia. ,,Nu toţi românii din Serbia militează pentru drepturile românilor din Serbia”, a adăugat acesta.
În plus, președintele Comunităţii Românilor din Serbia a subliniat faptul că românii din zonă își îndeplinesc toate obligaţiile ca cetăţeni sârbi. De asemenea, Mihailov a subliniat că „statul român poate genera unitatea românilor din Serbia”.
Declaraţiile lui Ştefan Mihailov au fost făcute în cadrul celei de-a Xl-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, dedicată României şi românilor de la frontiera Uniunii Europene şi NATO.