Se apropie recensământul, un moment care ne dă emoţii din cauza minciunilor care au stat la baza realizării lui în urmă cu zece ani. Înainte să ne scuzăm sau acuzăm reciproc, ar trebui să ţinem cont de cel pe care îl considerăm atât de important, încât versurile sale ne reprezintă ţara.
În 10 aprilie, 1913, Alexei Mateevici îi scria din Kiev lui Ioan Bianu. Autorul imnului Moldovei se prezintă astfel: „Sunt român din Basarabia, „studențesc“ la Academie de la 1910, când am absolvit Seminarul din Chișinău”. Iar mai apoi atrage atenţia asupra unui lucru, care ar trebui să ne dea de gândit: „rușii cred că „români” și „moldoveni” sunt două vițe cu totul deosebite”.
Am redat citatul din scrisoarea lui Mateevici ca să subliniez o convingere pe care şi eu o împărtăşesc: nu cred că suntem două etnii, chiar dacă facem parte din două state şi, deci, avem cetăţenii diferite. Cred ca şi Alexei Mateevici că alţii, străini de neamul nostru, vor să ne bage în cap că: „români” și „moldoveni” sunt două vițe cu totul deosebite.
Odată lămurită părerea lui Mateevici despre el şi poporul din care vine, putem vorbi despre modul în care s-a realizat recensământul din 2004. Şi pentru exemplificare voi folosi două întâmplări de la recensământ.
Primul caz e din familie. Mama soţului meu s-a declarat de etnie română, însă persoana responsabilă cu completarea formularului i-a „explicat” că afirmaţia ei nu coincide cu datele din buletin, unde stă scris „cetăţenie moldovenească”. Bineînţeles că mama-soacră face diferenţa între etnie şi cetăţenie, dar cei mandataţi de stat au refuzat să vadă diferenţa. Concluzia: „N-am avut încotro, a trebuit să las după ei”.