Când, pe 6 aprilie, activiştii de pe EuroMaidan au venit cu steaguri ucrainene şi flori de la Odesa în satul Cuciurgan, aflat la graniţa dintre Ucraina şi regiunea transnistreană, nu s-au aşteptat la o primire atât de rece, notează Kiev Post.
Activiştii au încercat să organizeze un spectacol simbolic, îngropând „securea războiului” şi plantând un „copac al prieteniei” lângă graniţa dintre Ucraina şi regiunea separatistă a Republicii Moldova, nerecunoscută internaţional. Activiştii au vopsit copacul în culorile galben şi albastru ale steagului Ucrainei.
Dar un grup de localnici au dezgropat rapid securea spunând că „va fi utilă în gospodărie” şi au început o luptă cu activiştii de pe EuroMaidan, forţându-i să plece. Localnicii au smuls din rădăcini copacul şi l-au distrus apoi, potrivit site-ului Vgorode, citat de Kiev Post.
În Cuciurgan, care este la câteva sute de metri de graniţa regiunii transnistrene şi care este susţinut de punctul de control de graniţă al republicii nerecunoscute, majoritatea oamenilor împărtăşeşte viziunea pro-rusă, la fel ca vecinii lor de peste graniţă.
„Majoritatea populaţiei de aici îl susţine pe (preşedintele rus Vladimir) Putin şi sunt pregătiţi să-l întâmpine cu pâine şi sare”, spune Mikola, un localnic din Cuciurgan, care nu şi-a dezvăluit numele de familie de teama repercusionilor din partea vecinilor. „Au şi scos steagul ucrainean din şcoală acum trei săptămâni”.
Regiunea transnistreană este, teoretic, parte din Republica Moldova, dar este controlată de autorităţi susţinute de Rusia şi supravieţuieşte datorită prezenţei militare ruse şi a suportului economic rusesc. „Bugetul regiunii transnistrene are un deficit de 70%, adică există datorită banilor ruseşti şi a proviziilor gratuite de gaz rusesc”, spune Artem Filipenko, şeful filialei din Odesa a Institutului Naţional de Studii Strategice.
Din cauza lipsei controlului guvernamental din această zonă, regiunea transnistreană a devenit şi un punct celebru pentru contrabanda cu ţigări, alcool şi arme.
În micul sat de graniţă Cuciurgan, al cărui drum principal este autostrada care face legătura între Odesa şi Tiraspol, cele mai multe case sunt ponosite, iar printre ele se află şi câteva vile. Contrabanda permite multora să prospere aici, spun localnicii.
„Cei care i-au bătut pe oamenii de pe Maidan sunt bandiţii care se ocupă de contrabandă şi produc samogon (votcă făcută în casă)”, spune Mikola. „Sunt obişnuiţi să trăiască astfel şi se tem că noile autorităţi din Ucraina le distrug afacerile”.
Vladimir Kachanovetski, purtător de cuvânt al unităţii de grăniceri de la Belgorod-Dnistrovskyi, spune că doar săptămâna trecută grănicerii au reţinut un grup de contrabandişti cu 100 de cartuşe de ţigări. Cu trei săptămâni în urmă au confiscat 1,2 tone de alcool, adus din regiunea transnistreană pentru producerea alcoolului de contrabandă în Ucraina.
Grănicerii ucraineni, care primesc adesea mâncare şi ţigări cadou de la activiştii de pe EuroMaidan, nu se bucură de sprijin din partea localnicilor.
După anexarea Crimeei de către Rusia, în martie, Ucraina şi-a întărit punctele de frontieră cu regiunea transnistreană, temându-se de invazia trupelor ruseşti sau de trecerea graniţei de către provocatori pro-ruşi. Sunt în jur de 1.500 de soldaţi ruşi şi circa 4.500 de de soldaţi ai regiunii separatiste, potrivit estimărilor analistului Filipenko. Acesta a adăugat că, din cauza lipsei legăturii terestre cu Rusia, trupele ruseşti de aici pot fi întărite prin recrutarea localnicilor, care au, în mare parte, paşapoarte ruseşti.
Dar mulţi etnici din regiunea transnistreană sunt ucraineni, care însumează în jur de 30% din toată populaţia şi au, de asemenea, paşapoarte ucrainene.
Evghenia Diubanova, o pensionară de 80 de ani, este ucraineancă, dar locuieşte permanent cu soţul său în Pervomaisk, un oraş aflat în partea transnistreană. Ea trece adesea graniţa pe jos pentru a ajunge în Cuciurgan de unde cumpără diverse lucruri mai ieftin din piaţa locală şi chiar pentru a ajunge la spitalul din Ucraina. Evghenia spune că cei mai mulţi oameni trec graniţa duminica, pentru cumpărături.
În ultima perioadă numărul celor care trec graniţa s-a micşorat din cauza controalelor mai severe ale granicerilor ucraineni, dar şi pentru că cei din regiunea transnistreană cred că este mai periculos pentru ei să intre în Ucraina după EuroMaidan. Deoarece urmăresc doar posturi de televiziune ruseşti pro-Kremlin, aceşti oameni cred că Ucraina a devenit foarte volatilă şi că este un loc periculos.
„Bineînţeles că toată lumea din regiunea transnistreană se teme că nu este stabilitate aici”, spune Evghenia, adăugând că ea nu este prea interesat de politică.