Senatorul republican american John McCain a avertizat într-un interviu pentru postul de televiziune PSB că Rusia ar putea ocupa regiunea transnistreană. În opinia fostului candidat la prezidențiale în SUA, acțiunile președintelui rus Vladimir Putin sunt asemănătoare cu acțiunile lui Adolf Hitler.
„Vladimir Putin calculează raportul costuri-beneficii. Dacă va intra în Republica Moldova și nu i se întâmplă nimic, cu cei 1.400 de militari din regiunea transnistreană, Putin va fi încurajat să intervină și în zona baltică. Daca va putea face asta fără să pățească nimic, o va face”, a insistat McCain, apreciind că argumentanția folosită de Putin pentru anexarea regiunii ucrainene Crimeea este „bizar de similară” cu justificările fostului cancelar nazist al Germaniei, Adolf Hitler.
John McCain a criticat reacția administrației Barack Obama față de acțiunile Rusiei în Ucraina, avertizând că există riscul răspândirii crizei ucrainene în Republica Moldova și în țările baltice.
Într-un interviu acordat MSNBC, McCain a denunțat atitudinea „ezitantă” a președintelui Barack Obama. „În opinia mea, președintele Obama nu apreciază importanța rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global. Nu apreciază faptul că suntem o națiune excepțională”, a spus senatorul republican de Arizona.
„Rolul de conducere nu înseamnă că americanii trebuie să lupte în toate războaiele. Înseamnă asigurarea păcii prin exercitarea puterii, ajutarea popoarelor care luptă pentru libertate”, a continuat McCain, sugerând oferirea de armament poporului ucrainean, ajutarea Ucrainei în parcursul integrării europene și oferirea de credite prin intermediul Fondului Monetar Internațional. „Problemele din Ucraina se răspândesc în țările vecine, în Republica Moldova și în statele baltice”, a atras atentia McCain, descriind situația, după o vizită în regiune, ca fiind „incertă”.