Un nou partid a apărut pe scena politică din Republica Moldova. Partidul Societăţii Progresiste, în fruntea căruia se află milionarul Marin Livădaru, a fost fondat sâmbătă, în cadrul congresului de constituire, şi urmează să fie înregistrat la Ministerul Justiţiei, informează Jurnal TV.
Membrii formațiunii politice au anunțat că dacă vor ajunge la guvernare vor lichida funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, vor reduce la jumătate numărul de ministere, iar în Parlament vor ajunge deputaţi din raioane.
Conform lui Livădaru, Partidul Societăţii Progresiste, care va promova valorile social democraţiei europene, are circa două mii de membri, cei mai mulţi fiind profesori, medici, oameni de creaţie şi antreprenori.
InfoPrut precizează că Marin Livădaru a studiat la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău, a jucat fotbal profesionist, inclusiv în Germania, apoi a desfășurat activități antreprenoriale. Milionarul este cunoscut mai mult ca fondator al echipei de fotbal FC Dacia şi finanţator al FC Iskra-Stal din Râbniţa, dar şi ca manager al companiei Feira Group.