Într-un interviu acordat recent postului român de televiziune TVR preşedintele interimar Marian Lupu afirma că „politicienii din Republica Moldova deseori dau dovadă de lipsă de inteligenţă în luarea deciziilor” şi că în general „în politicul din ţara mea ducem lipsă de inteligenţă”. Îi dau dreptate lui Marian Lupu, dar numai în cazul când ne lămurim ce înţelegem prin inteligenţă.
Nu mă încumet să dau definiţia noţiunii de inteligenţă, un lucru doar aş remarca: inteligenţa e morală, pozitivă, creatoare şi produce valori. Dacă despre această inteligenţă vorbeşte Lupu, îi dau încă o dată dreptate. Aşadar, să nu confundăm această inteligenţă cu proverbiala noastră şmecherie naţională. Spre deosebire de inteligenţă şmecheria e calitatea de a ieşi din încurcătură, de a face trucuri, viclenii, „combinaţii”, cum le mai numim noi, capacitatea de a „aranja” situaţii, de „a învârti” afaceri. La acest capitol nu avem de ce ne plânge, de asemenea calităţi politicienii noştri nu duc lipsă.
Dimpotrivă. În ultimii ani inteligenţa politică parcurge o criză fără precedent. Cu mici excepţii – slavă Domnului că acestea mai există! – la politicienii noştri se observă un deficit grav de bun-simţ şi lipsă de modestie. Există în limba română un cuvânt care nu apare niciodată nici în vocabularul presei, nici în cel al politicienilor – cumsecădenie. La noi se consideră că politica este amorală prin definiţie şi, prin urmare, în ea nu e loc pentru bun-simţ, modestie, cumsecădenie. Alte calităţi sunt cotate astăzi în politică – şmecheria, făţărnicia, mârlănia, Un om cu bun-simţ nu poate face carieră în politică, e aruncat peste bord, în politică reuşesc – cu excepţiile de rigoare! – înfumuraţii, cinicii, făţarnicii, mincinoşii, mârlanii, demagogii, populiştii, egolatrii. Toate acestea la noi au un singur nume – şmecheria.
La noi există convingerea că nu inteligenţa, cumsecădenia, modestia şi bunul simţ mişcă lumea înainte, ci şmecheria. Aceasta nu mai e o simplă convingere, ci o „religie naţională” a moldovenilor. Anume în baza acestei „religii” se aleg la noi consilierii, deputaţii, miniştrii, premieri şi şefii de stat. (Am avut şi un preşedinte supranumit „Şmecherilă”). Dacă respectiva „religie” nu ar fi împărtăşită şi de popor, s-ar risipi ca un nouraş de fum. Dar anume asta şi este toată „povestea Ardealului nostru”: nu numai politicienii, ci şi moldoveni simpli, în marea lor majoritate …practică şmecherismul. Nu realizăm că anume şmecheria noastră proverbială a făcut ca să fim cea mai săracă ţară din Europa. Dimpotrivă, continuăm să ne mândrim cu faptul că suntem şmecheri. (Când un moldovean îl laudă pe altul nu spune că respectivul e inteligent, ci că e şmecher! ).
Iată de ce nu e corect ca la acest capitol să-i blamăm numai pe politicieni. Cum e Tanda aşa e şi Manda. Sau, ca să fiu mai explicit: după sac şi petic.
Sursa: Timpul
