România și Republica Moldova au semnat un acord de colaborare, prin direcțiile anticorupție din Ministerele de Interne ale celor două state românești.
O delegație din Republica Moldova a mers la București pentru a semna un acord care prevede lupta împotriva corupţiei, schimbul de informaţii, bune practici şi dezvoltarea standardelor în activitatea celor două instituții prin cooperare.
Totodată, datorită semnării acordului, angajații SPIA vor avea posibilitatea de a prelua experienţa avansată în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei de la colegii din România și de a face schimb de informaţii în domeniul de responsabilitate pe segmentul zonei comune de frontieră, anunță Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
“Semnarea Acordului va pune baza unei colaborări productive între cele două Instituții și sunt sigur că atât colegilor din Republica Moldova, cât și nouă angajaților DGA România, ne va fi extrem de utilă experiența obținută de pe urma acestei colaborări”, a spus Arion Țigănaşu Jănică șeful Direcției Generale Anticorupție a MAI al României.
“Sunt convins că această colaborare va contribui esenţial la ridicarea nivelului profesional al angajaților SPIA și DGA, iar experiența unică acumulată va produce doar efecte pozitive”, a declarat Anatolie Postică, șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI al Republicii Moldova.