Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, se întreabă dacă nu cumva asistăm în prezent, din partea PLDM şi PDM, partidele alianţei minoritare, la o campanie de “prelucrarea a opiniei” publice de tipul “nu au încotro” care să camufleze, de fapt, intenţia pe care au avut-o încă de la început – strecurarea comuniştilor lui Vladimir Voronin la guvernare.
“Vor avea capacitatea PLDM şi PD să se ţină de cuvânt şi să propună formula europeană împreună cu Iurie Leancă pentru pozitia de prim-ministru sau ei au avut şi au o alianţă cu PCRM demult, acum fiind nevoie doar de prelucrarea opiniei publce printr-o campanie de argumentare că <<nu au incotro>>?!”, se întreba ieri, după eşecul Guvernului Leancă în Parlamentul Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.
În postarea sa, întrebând “Ce vom face mai departe?”, Chirtoacă subliniază şi două calcule matematice privind parcursul extern al Republicii Moldova: “(PLDM+PDM+PCRM) – Iurie Leanca – PL – UE = RM in UV (Uniunea Vamală – n.r.) sau PLDM + PDM + PL + Iurie Leanca + UE = RM în UE = RM candidat UE în 2018 = RM membru UE în 2025”.
Dorin Chirtoacă readuce, de asemenea, în discuţie şi propunerile emisarilor europeni din cadrul negocierilor de pe 20 ianuarie pe Aeroportul din Chişinău: 1) cele trei partide – PLDM, PDM şi PL – formeaza o comisie care va face o propunere în termen de trei luni pentru soluţionarea problemei privind alegerea Preşedintelui Republicii; 2) PLDM va propune primul–ministru, PDM va propune Preşedintele Parlamentului, PL îi vor reveni ministerele pe care le-a deţinut înainte să fie exclus din govern; 3) Procurorul general urmează a fi o persoană non-politică, desemnată în consultare cu Comisia Europeană, ceea ce va transmite un semnal la Bruxelles că noul Guvern al Republicii Moldova este gata sa înceapa procesul de reformă în justiţie. “La întâlnirea cu europenii, PLDM, PD şi PL au spus că sunt de acord cu formula de mai sus. PL susţine în continuare integral această propunere a UE”, subliniază Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă spune că eşecul de ieri al lui Iurie Leancă ar fi produsul unei plan atent ticluit de către PLDM şi PDM: “Au încercat să scape de Leancă propunând spre vot Parlamentului un guvern fără majoritate”.
“Dar din cauza cui nu aveţi încotro, din cauza UE? Şi atunci încotro mergeţi? Creşteţi Moldova (Republica Moldova – n.r.) înainte spre comunism? Mergeţi cu PCRM pentru că UE ne-a făcut o propunere pe 20 ianuarie? Sau de la comunişti aţi venit şi la comunişti vă întoarceţi, după 10 ani?”, conchide Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.
Doar 42 de parlamentari au votat pentru Guvernul Leancă. Pentru învestirea Executivului sunt necesare cel puţin 51 de voturi.