Doar un scurt comentariu despre o iminenţă a gazoductului.
După nenumărate tărăgănări pe fond de turbulenţe politice interne, aerul stătut din gazoductul Iaşi-Ungheni a fost în sfârşit înlocuit cu materia primă a proiectului energetic dintre România şi Republica Moldova: gazul. De astăzi, curge gaz pe conductă până la Ungheni, pol industrial de referinţă, cel de-al patrulea oraş ca mărime din Republica Moldova şi cel mai mare din Regiunea de Dezvoltare Centru, plus un real succes în cadrul Zonei Economice Libere “Ungheni-Business”. Foarte frumos.
Dar suntem încă într-o zonă de bună intenţie a siguranţei energetice. Greul – adică partea plenară a proiectului – abia de-acum încolo va începe. România şi-a făcut, deocamdată, datoria. Urmează Chişinăul. Conform calculelor preliminare, extinderea gazoductului de la Ungheni la Chişinău va costa între 110 şi 150 de milioane de euro. Bani care, evident, nu rodesc în copaci sau în glastrele cu petunii. Cu cât capacitatea noii conducte va fi mai mare, cu atât vor creşte mai mult preţurile construcţiei. Uniunea Europeană a alocat deja 10 milioane de euro pentru prelungirea gazoductului până în capitală. Acum, voinţa politică unitară trebuie să iasă la înaintare şi să producă restul de fonduri necesare. Prin relaţia cu România. Prin relaţia cu UE. Prin relaţia cu Banca Europeană pentru Investiţii . Prin relaţia cu BERD. Teoretic vorbind. Însă e lucru ştiut din vremuri imemoriale că, în general, în Europa de Est şi Sud-Est, unde moştenirea postsovietică şi-a găsit un avatar longeviv în corupţia sălbatică a oligarhilor, practica ne omoară. Iar în noul Guvern Gaburici există câţiva miniştri, cu “astrogramă” deficitară şi Eden-uri financiare metisate în contracte cu statul, care insistuie un climat nesigur.
Pe scurt, o mare urgenţă: monitorizarea cu ochi de şoim a procesului de despăgubire. Gazoductul va trebui să traverseze peste nişte terenuri, iar proprietarii acelor terenuri vor trebui despăgubiţi. Despăgubirile – tradiţia ne învaţă –, într-un stat care are probleme majore cu corupţia, tind să nu mai aibă loc sau, dacă sunt oferite, se rezumă doar la câteva firimituri care nu acoperă nici măcar pe sfert valoarea reală a bunului. Ţepele se trag cel mai des în studiile cadastrale. Expresia “mafie cadastrală” nu e picată din cer, ci are o recurenţă fertilă. O singură eroare strecurată intenţionat în planul cadastral şi X, pe terenul căruia trece conducta, va rămâne să se holbeze năucit la gazoduct doar cu vântul în buzunare şi cu zumzetul gâzelor în urechi.
Puneţi-vă, aşadar, observatoare astronomice în loc de ochelari.
Intrăm în perioada de “sport extrem” a gazoductului.
