Ai 27 de ani, eşti din Belarus, te-ai săturat să fii doar şef de serviciu şi vrei să ai acces spre vârful ierarhic al finanţelor unui teritoriu separatist, cum ar fi regiunea transnistreană? Tot ce ai de făcut este să te cheme Dmitri Boltruşko.
Liderul separatist al regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, şi-a “tras” vicemenistru tânăr la Economie: Dmitri Boltrușko, 27 de ani, emigrant belarus, scrie openpmr.info, citată de Ziarul Naţional.
Problema obţinerii aşa-zisei “cetăţenii transnistrene” s-a rezolvat imediat, printr-un ordin emis de Şevciuk, iar acum Boltruşko, fost şef al serviciului pentru promovarea activității de investiții și de afaceri al așa-zisului minister al Economiei din regiunea transnistreană, se bate cu cărămida în piept că va resuscita economic fâşia teritorială iredentistă a Republicii Moldova.
„Rămâne doar să ne imaginăm cum Dmitri Boltrușko a primit la o vârstă atât de fragedă o astfel de funcție importantă. În unul dintre ultimele lui interviuri, acesta a spus că pachetul anticriză, propus de autoritățile transnistrene, nu este îndreptat spre infuzii financiare, de care astăzi nu avem de unde face rost, dar spre stimularea activităților cetățenilor, capabili să aducă bani în buget, fabricând producție necesară pentru piața internă. Am fi vrut să aflăm cui pe piața internă Boltrușko are de gând să vândă această marfă. Poate pensionarilor și bugetarilor, care și așa primesc salarii și pensii tăiate. Ori Boltrușko a calculat că sutele de mii de tone de metal, zecile de tone de ciment și altă producție o poți vinde pe piața internă? Și, atunci, viceministrul ar trebui să ne spună de unde Transnistria va primi valută?”, comentează openpmr.info, potrivit sursei citate.
Să fie Boltruşko încă un detaliu din descrierea făcută recent de un oficial guvernamental rus liderului de la Tiraspol, portret în care Şevciuk este etichetat drept o “gafă a ministerului Afacerilor Externe şi a Preşedinţiei ruse”?
De altfel, despre Evgheni Şevciuk se vorbeşte de mult timp că ar fi căzut din graţiile Moscovei şi că zilele de lider îi sunt numărate.
Regiunea transnistreană se confruntă în prezent cu o criză economică fără precedent, după ce Moscova a hotărât să-şi reducă „dărnicia” către regiunea separatistă a Republicii Moldova.