Majorări usturătoare la preţul energiei electrice se anunţă în nordul şi vestul Republicii Moldova.
Reţelele de distribuţie a curentului electric “RED Nord” şi “RED Nord-Vest”, care deservesc peste 295 de mii de consumatori, inclusiv 8.600 de agenţi economici, cer majorarea tarifului cu 50% şi respectiv 61%, informează Publika.md.
Anunţul a fost făcut în urma consultărilor publice organizate astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică privind cererile celor doi distribuitori.
Clienţii celor două reţele plătesc, în medie, 1,62 lei pentru un kilowatt/oră.
În cazul în care solicitarea furnizorului va fi acceptată, consumatorii vor trebui să achite pe un kilowatt/oră va ajunge la 2,42 lei.
„Suntem în situaţia când nu vom putea achita energia procurată, dacă nu se vor schimba tarifele. Acum lunar, neadoptarea tarifului generează pierderi de circa 19 milioane de lei”, declarat reprezentantul „RED Nord”, Anastasia Munteanu, potrivit sursei citate.
Reprezentanţii „RED Nord-Vest” spun că înregistrează pierderi din cauza deprecierii leului. “RED Nord-Vest” solicit majorarea tarifului de până la 2,71 de lei pentru un kilowatt/oră. În prezent, cei aproximativ 180 de mii de clienţi, inclusiv 10 mii de persoane juridice, plătesc, în medie, 1,68 lei pentru un kilowatt/oră.
Reprezentantul “RED Nord-Vest”, Dumitru Chivriga, a declarat: „Principalii factori care au influenţat majorarea preţului la energia electrică sunt majorarea preţului mediu de procurare a energiei electrice de la furnizori, care a consituit, în medie, 43,6%. Modificarea tarifului pentru serviiicle de transport şi dispecerat al energiei electrice”.
În absenţa unor funizori alternativi de energie electrică, Republica Moldova va continua să cumpere încă un an de zile curent electric de la ruşi.
Grupul rus Inter RAO EES, care controlează central electrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, va acoperi şi în acest an aproximativ 80% din necesarul de energie electrică pentru alimentarea Republicii Moldova.
Pe 31 martie vor expira contractele de achiziție a energiei electrice, semnate pentru un an de zile cu furnizorul ucrainean DTEC Power Trade și Centrala Electrică Moldovenească de la Cuciurgan. În aceste condiţii, companiile de ditribuție a curentului electric din Republica Moldova au solicitat oferte de la potențiali furnizori.
“Ca și în anii precedenți, Gas Natural Fenosa a trimis o solicitare de oferte de livrare a energiei electrice la mai multe companii din regiune. Singura companie care a dat curs cererii a fost Centrala de la Cuciurgan”, a explicat sursei citate Vasile Gribincea, responsabil de la Departamentul Relații Externe și Comunicare a investitorului spaniol GNF.
Informaţia a fost confirmată şi de Ministerul Economiei, în subordinea căruia se află operatorul local Energocom și cele două companii de distribuție RED Nord și RED Nord-Vest.
Directorul Electrica, Ion Roşca, susţinea luna trecută că, deşi rentabilitate unei afaceri în domeniul energetic din Republica Moldova este indiscutabilă, în acest moment scenariul unei instetiţii peste Prut nu poate fi luat încă în calcul, deoarece “riscurile pe zona politică afectează”.
Grupul Electrica este cea mai mare companie de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România.
Anterior, Electrica şi transportatorul de petrol Conpet îşi anunţaseră interesul privind achiziţia unor active în Republica Moldova.
Electrica avea în plan distribuţia de energie din sudul ţării, cea mai dezvoltată zonă, care include şi Chişinăul. Conpet este interesată de terminalul petrolier din portul Giurgiuleşti pe Dunăre, prin care se rulează anual peste 120.000 de tone de carburant. Ambele companii și-au angajat consultanți pentru negocierile de peste Prut.
De asemenea, în urmă cu două săptămâni, cel mai mare furnizor de curent, compania Gas Natural Fenosa, i-a solicitat ANRE să majoreze tariful cu peste 60%. Întreprinderea a cerut ca prețul unui kilowatt/oră să crească până la 2 lei și 58 de bani, cu un leu mai mult decât în prezent. Motivul invocat vizează tot deprecierea leului în raport cu dolarul.