Ultimul raport FMI este un veritabil şoc electric pentru Republica Moldova.
Datoria externă totală a atins pragul liniei moarte de cardiograf – valoarea PIB-ului a fost egalată, ba chiar depăşiţă cu un deget: 100, 4%. Să repetăm în cor ca să nu facem infarct: o-sută-virgulă-patru-la-sută! În cuvinte puţine, această mlaştină economică sinistră în care se află datoria externă a Republicii Moldova conţine semnalmentele imense ale unui stat scos din uz, distrus la milimetru, făcut ţăndări. Dacă prohodul sistemului bancar ros până la măduvă de corupţie se numeşte Raportul Kroll, atunci prohodul echivalent al PIB-ului Republicii Moldova este acest raport al Fondului Monetar Internaţional. Mormântul, aşadar, este adânc, pământul vărsat peste el are tone şi niciun orificiu pentru a prinde cu paiul o bulă de aer la suprafaţă nu se întrevede în acest an. Epitaf al economiei, recesiune e numele tău, cum s-ar zice. Dar ceea ce năuceşte simţul istoric în cazul acestei datorii externe totale are de-a face cu o obezitate caracteristică, în general, unui stat proaspăt ieşit dintr-un bloc totalitar, cum a fost structura Uniunii Sovietice, nu a unui stat ieşit de ani buni din lagărul sovietic. Abrupt fie spus, în acest an, ca PIB, Republica Moldova pur şi simplu nu va mai exista, va fi un spaţiu alb, o gaură de acid în evoluţia ei economică. Unele sunt efectele recesiunii pentru un stat cu o economie zdravănă, cum ar fi, să zicem, Germania, şi alta este acuitatea efectelor pentru un stat cu o economie „congenitală” de subzistenţă, cum este cazul Republicii Moldova. Să nu uităm această diferenţă vitală de accent, chiar dacă situarea comparatistă a celor două poate părea exagerată.
Specialistul în economie al FUMN Petrişor Peiu observa recent într-o analiză ponderea nefiresc de mare a administraţiei în PIB, peste 20%. Exemplu unic în Europa, sublinia Peiu. Ce înseamnă treaba asta în termeni „profani”? Petrişor Peiu a fost elegant, exprimându-se prin adjectivul nefiresc, când, de fapt, un adjectiv mai potrivit situaţie ar fi fost halucinant. Înseamnă că cel mai mare angajator din Republica Moldova este administraţia publică. Înseamnă că Republica Moldova are picioare de paie în mediul privat şi se clatină sub greutatea unui aparat bugetar de gabaritul unui munte. Însă acestea sunt lucruri care se văd din Cosmos, la fel de evidente ca şi jocul de glezne iniţiat de Guvernul Gaburici, care, strâns cu uşa de mega-devalizarea tricefală BEM-Banca Socială-Unibank într-un sistem bancar cu o pondere extrem de mică în PIB, de un buget naţional aprobat fără cea mai infimă transparenţă şi de această neagră previziune pentru 2015, se vede nevoit să simuleze puţină acţiune de imagine la trambulină: convocarea lui Saakaşvili pentru lupta anticorupţie, vizita lui Kovesi, promisiunea aia gogonată că va reforma justiţia în 3 luni.
Ce mai rămâne de făcut? Evident, împrumutul de la FMI, dar pe lângă tumbele de angajamente pe care trebuie să şi le asume guvernanţii de la Chişinău, o bombă socială ticăie la orizont, dacă vor primi banii: nu vor scăpa de tăieri bugetare, de concedieri în masă în rândul celor care lucrează la stat.
Răul cel mic abia de-acum va începe.
Răul cel mare nici nu vreau să mi-l imaginez.
Lăsând astea deoparte: stataliştilor, măi băieţi, ce faceţi, aţi răguşit? Unde e paradisul promis al neutralităţii?
