Președintele de la București Klaus Iohannis a ținut să îl asigure pe prim-ministrul de la Chișinău, Valeriu Streleț, că Republica Moldova o să beneficieze întotdeauna de sprijinul României.
„O să aveţi sprijin şi în continuare. Ştiţi că puteţi să vă bazaţi oricând şi mult pe România”, i-a transmis Iohannis premierului Streleț.
Iohannis a declarat că România este „principalul promotor al Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene”.
Valeriu Streleț s-a aflat marți pentru prima oară în vizită oficială la Palatul Cotroceni. Premierul Republicii Moldova era așteptat să vorbească de la tribuna Parlamentului, însă probleme cu aeronava de la Chișinău au generat modificări de program. Deputații de la București au ratificat marți Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, în valoare de 150 de milioane de euro, document semnat la Chișinău, pe 7 octombrie. Potrivit memorandumului aprobat de București, Guvernul Republicii Moldova solicită, într-o scrisoare adresată Guvernului României, examinarea posibilității acordării unui împrumut în valoare de 150 de milioane de euro pe termen de cinci ani, cu tragerea împrumutului în trei tranșe, prima în sumă de 60 de milioane de euro în 2015, a doua în valoare de 50 de milioane de euro în 2016 și a treia de 40 de milioane de euro în 2017. În document se specifică și motivul solicitării acestui împrumut: „sursele insuficiente pentru finanțarea deficitului bugetar estimat la 3,8% din PIB în 2015”.