Liderul PL, Mihai Ghimpu, sugerează că ridicarea imunităţii lui Vlad Filat ar fi şi un act de panică a demiterii din partea Procurorului General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin.
Invitat în emisiunea „În PROfunzime” de pe Pro TV, liberalul a afirmat că lui Gurin i s-ar fi pregătit debarcarea de la Procuratura Generală. „Procurorul a aflat că va fi demis și a decis să ceară ridicarea imunității lui Filat”, a argumentat Mihai Ghimpu.
Şeful PL a făcut o reconstituire a şedinţei parlamentare în care i-a fost ridicată imunitatea fostului premier Vlad Filat.
„Când Procurorul a auzit că vrem să-l eliberăm din funcție, acesta s-a gândit: «De ce să mă eliberați pe mine?! Eu ce, sunt vinovat?!» și în plenul Parlamentului în loc să-și de-a demisia, a cerut să fie ridicată imunitatea lui Vlad Filat. Noi demult ceream demiterea, dar până Filat nu a fost reținut, PLDM nu a vrut. Chiar o dată PD a întrebat, iată Ghimpu vrea demiterea procurorului general, dumneavoastra ce spuneți? Și Filat a zis «Da! Suntem de acord» și probabil de aici s-a pornit”, a explicat Ghimpu.