Republica Moldova a fost menţionată în discrusul ţinut de adjunctul secretarului general NATO, Alexander Vershbow, luni, 13 iunie, în cadrul Forumului Internaţional de Securitate organizat la Geneva.
În discursul său, oficialul NATO a subliniat contribuţia importantă adusă de Elveţia Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv în misiunea KFOR desfăşurată de NATO în Kosovo, şi a făcut un inventar al eforturilor pe care NATO le depune în consolidarea capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova.
De asemenea, Vershbow a remarcat faptul că, la Summit-ul NATO de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada 8-9 iulie, se vor lua măsuri de consolidare a parteneriatelor, în speical cu Uniunea Europeană.
„O cooperare mai strânsă între cele două (NATO şi UE – n.r.) – privind războaiele hibride, apărarea cibernetică şi securitatea maritimă, printre alte lucruri”, a explicat adjunctul secretarului NATO.