La următoarea ședință a Platformei parlamentare de consultare și control pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova va fi prezentat conceptul care vizează viitorul statul al regiunii transnistrene, spune şeful Legislativului de la Chişinău, Andrian Candu.
„La următoarea ședință pregătim un concept, o viziune, o strategie pentru tot ce înseamnă statutul special pentru regiunea transnistreană cu eventual plan de acțiuni sau foaie de parcurs. În următoarele șase luni, aşteptăm să avem mai mult lucru, inclusiv pe platforma parlamentară și suport pentru guvern”, a precizat Candu într-o conferinţă de presă.
Luna trecută, reprezentantul special al OSCE, Cord Meier-Klodt, a declarat că scopul final al reglementării conflictului transnistrean este respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar și acordarea unui statut special pentru regiunea transnistreană.
În perioada 25 – 26 iulie, ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întreprinde o vizită în Republica Moldova, în calitatea sa de Preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
În cadrul vizitei, înaltul oficial german va avea întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, vice-premierul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării europene, Andrei Galbur, şi vice-premierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.
Şeful diplomaţiei germane va fi primit, de asemenea, de către preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.
Programul vizitei prevede o deplasare la Tiraspol.