România este un actor important pentru Republica Moldova, fiind mereu consultată în ceea ce privește relația dintre Uniunea Europeană și Chișinău. Declarația îi aparține ministrului de Externe de la București, Lazăr Comănescu.
Ministrul a făcut această afirmație în contextul decretului semnat de liderul separatiștilor de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, privind punerea în aplicare a referendumului din 2006, în cadrul căruia 97% dintre participanți au votat pentru independența regiunii transnistrene și aderarea ei la Federația Rusă.
Lazăr Comănescu este de părere că prin acest decret Șevciuk pare să țintească și spre Acordul de Liber Schimb semnat între UE și Republica Moldova.
„Chestiunea trebuie privită nuanțat. Discuțiile care se poartă sunt acelea de a se găsi o formulă asupra căreia Chișinăul să se înțeleagă cu cei de la Tiraspol, care să însemne acordarea unor oportunități, răspuns la unele cerințe specifice, dar în contextul, repet, păstrării integrității teritoriale a Republicii Moldova, în care Chișinăul este capitala Republicii Moldova. Aș mai adăuga ceva. S-ar putea ca asemenea demersuri, precum cel despre care vorbim acum, să aibă legătură și cu următorul lucru: știți că între Republica Moldova și UE există un acord de asociere de comerț liber. Și, după intrarea în vigoare a acestui acord, care se aplică întregii Republicii Moldova, se constată că în comunitatea de afaceri din Transnistria este un interes crescând asupra oportunităților pe care un asemenea acord între Republica Moldova, stat integru, și UE le are și pentru această comunitate de afaceri. Și s-ar putea ca lucrurile acestea să joace și ele un anumit rol. Dar, repet, suntem într-un context în care Republica Moldova este un stat independent, actorii esențiali în încercările acestea de a se găsi o soluție la problema Transnistriei, inclusiv Rusia, inclusiv Ucraina, au această abordare. Iar România, în ceea ce o privește, este recunoscută în momentul de față ca un actor important care este consultat cu privire la modul în care evoluează relațiile dintre UE, comunitatea Euro-Atlantică și Republica Moldova. Suntem consultați, credeți-mă”, a declarat Lazăr Comănescu.