Cu ocazia Praznicului Împărătesc al Înălţării Domnului, PS Părinte Episcop Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu Părintele Protopop Marius Maghiaru, la Capela Românească din Budapesta, unde a avut loc şi pomenirea Eroilor Neamului. În continuare, la Cimitirul Rákoskeresztúr din Budapesta a avut loc pomenirea ostaşilor români din cel de-al Doilea Război Mondial, care îşi dorm somnul de veci în aşteptarea învierii în acest cimitir, străjuiţi de o troiţă de lemn şi un frumos monument funerar, evenimentul fiind organizat de Ambasada României la Budapesta, cu participarea unui grup de soldaţi maghiari, care au prezentat onoruri militare. Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit o slujbă de pomenire, după care au fost depuse coroane de flori, Ambasada României fiind reprezentată de Brînduşa Armanca, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta şi de secretar Mihaela Pop.
În aceeaşi zi, în localitatea Perkupa, din apropierea oraşului Mişcolţ, în prezenţa doamnei Ambasador Irina Comaroschi, a autorităţilor locale şi a unui grup de militari români şi maghiari, Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Aşezământului Monahal „Sfântul Ioan Botezătorul” şi al Centrului Cultural şi Misionar-Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare” din Budapesta, a săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor şi a sfinţit o troiţă şi o placă comemorativă amplasate în parcela amenajată în memoria ostaşilor români din al Doilea Război Mondial, aflaţi în acest cimitir.
Miercuri, 1 iunie, la monumentul eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial, de la cimitirul orăşenesc din Seghedin, Părintele Protopop Aurel Becan a săvârşit o slujbă de pomenire, fiind apoi depuse coroane de flori din partea Consulatului General al României la Seghedin, prezent cu tot personalul la acest eveniment, din partea conducerii oraşului şi a Autoguvernării Minoritare Româneşti din Seghedin.
La cimitirul comunal din Micherechi, de Înălţarea Domnului, pr. secretar eparhial Teodor Vid a săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor români din al Doilea Război Mondial, la monumentul dedicat lor în acest cimitir, după care domnul consul general Ioan Fodoreanu de la Jula, organizatorul evenimentului, a depus coroane de flori.
Astfel, ca în fiecare an, eroii români au fost cinstiţi aşa cum se cuvine şi pe teritoriul Ungariei, unde s-au înălţat rugăciuni de pomenire pentru odihna sufletelor lor, anunţă Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Sursa: Foaia românească