Liderul PL, Mihai Ghimpu, a postat pe Facebook un mesaj foarte dur la adresa contracandidatului său socialist la alegerile prezidenţiale, Igor Dodon.
„Dodon minte ca un criminal, minte așa cum mințea și Stalin când spunea că URSS aduce «fericirea popoarelor». El va aduce nenorocirea în casele şi familiile noastre dacă va ajunge la putere, la fel ca Hitler în Germania sau Stalin în Rusia”, se arată în mesajul postat de liberal pe reţeaua de socializare.
„Dacă Dodon devine preşedinte va primi ordin de la Moscova să întrerupă Acordul de Asociere cu UE. Dacă Republica Moldova nu va mai fi stat asociat cu UE, atunci se vor reintroduce vizele şi moldovenii vor sta din nou la coadă la consulate pentru a primi vize. Dacă Dodon prin federalizare va încerca să aducă Moldova din nou sub robia Rusiei, după ce i-a minţit pe moldoveni ca să-l voteze, atunci băştinaşii majoritari se vor răscula și multe se pot întâmpla. Dodon vrea să facă din Moldova un nou Donbass cu sânge şi lacrimi, unde lumea nu mai are mâncare, case de locuit, salarii şi pensii, unde nu mai există nici carduri bancare,nici magazine, unde totul este nimicit şi mulţi cetăţeni au pribegit peste hotare”, mai scrie Mihai Ghimpu în postarea sa.
„Români moldoveni, apăraţi libertatea pentru care au luptat generațîi întregi și pe care am câștigat-o cu greu și cu multe jertfe!”, notează Ghimpu în finalul comentariului.