Un concert de vechi cântece bucovinene va fi susținut de interpreta Lorena Oltean și pianistul Ștefan Lovin la Clubul Țăranului din București, cu prilejul marcării a 98 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Evenimentul organizat de Institutul „Frații Golescu” și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina va avea loc luni, începând cu ora 18:00.
Congresul General al Bucovinei, întrunit joi 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, hotărăşte „în numele suveranităţii naţionale, Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. A doua zi, Iancu Cavaler de Flondor, împreună cu o delegaţie de 15 bucovineni pleacă la Iaşi spre a depune în faţa suveranului şi a guvernului român decizia istorică adoptată de congresul general. Iancu Flondor se adresează atunci Regelui Ferdinand: „Această Țară ţi-o închinăm Maria ta, noi toţi, nu numai urmaşii vajnicilor luptători de pe vremuri, care n-au uitat niciodată din ce trup fac parte, ci şi reprezentanţii tuturor neamurilor, care cu vremea au venit să se aşeze sub blândă şi omenoasă oblăduire a domnilor români ai Moldovei…”