Comunitatea Statelor Independente (CSI) ar putea soluţiona conflicte îngheţate precum cel din regiunea transnistreană, estul Ucrainei sau din Nagorno-Karabah, dar preferă să pună „diferite interese” pe primul loc. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Belarusului, Alexandr Lukaşenko.
Liderul de la Minsk a discutat despre problema conflictelor separatiste din fostul spaţiu sovietic în cadrul unui interviu oferit postului de televiziune MIR, preluat de Ria Novosti.
„Dacă în cadrul CSI am soluționa conflictul transnistrean, conflictul din Nagorno-Karabah, conflictul din Donbas în Ucraina … Dar noi nu le soluționăm. Și, uneori, nu le soluționăm, nu pentru că nu putem, ci pentru că există diferite interese. Iar conflictele trebuie soluționate”, a spus Lukașenko.
„Trebuie să rezolvăm aceste probleme, care se află la suprafața CSI, înainte de a face planuri pe viitor. Și rezolvând aceste probleme, vom vedea noi direcții strategice, în care vom trebui să acționăm”, a mai precizat preşedintele Belarusului.
Recent, Alexandr Lukaşenko a adus şi critici dure proiectului euroasiatic. Lukașenko a dezvăluit că apartenența la construcția Uniunea Economică Euroasiatică i-a adus Belarusului pierderi de 15 miliarde de dolari. „Eu țin minte cum a început Uniunea Euroasiatică – la bucătărie, la Putin (Vladimir Putin – președintele Federației Ruse, n.r.), eu, Kuciuma (Leonid Kucima, fostul președinte al Ucrainei, n.r.), el (Putin, n.r.). În acel timp, la Moscova era și Nazarbaev – „eu tot vreau”. Am vrut să creăm această uniune în trei. Am început să lucrăm. Și Ucraina a început să lucreze. (…) Chiar acolo, pe genunchi am scris, noi îi dictam și Putin, era încă tânăr, scria aceste idei. De acolo a început. Voi (rușii – n.r.) ne-ați chemat. De ce am acceptat? Am contat pe faptul că această Uniune va fi bazată pe echitate, va oferi condiții egale pentru toți. (…) Și iată, în acest timp, din cauza tarifelor și condițiilor diferențiate, Belarus a pierdut 15 miliarde de dolari. Ei (rușii – n.r.) recunosc această cifră. Ne-au dat credite de cinci miliarde de dolari pentru care plătim dobândă. Să ne ia 15 miliarde și să ne dea a treia parte cu procente… Noi îi hrănim pe ei”, a declarat președintele Belarusului.