Moscova nu va admite lichidarea misiunii de menținere a păcii din regiunea transnistreană, declară vicepremierul rus Dmitri Rogozin.
Mai mult decât atât, oficialul rus lasă să se înțeleagă că opinia oficialităților de la Chișinău cu privire la prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova nu are nicio importanță pentru Kremlin, transmite Radio Chişinău.
„Noi nu vom admite degradarea statutului Transnistriei, unde locuiesc conaționalii noștri, și nu vom accepta desființarea misiunii noastre de pacificare”, a scris Rogozin într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, postat în replică la solicitarea premierului de la Chişinău, Pavel Filip, cu privire la asigurarea unui „coridor verde” prin Ucraina necesar pentru retragerea trupelor ruse.
Vicepremierul rus a lăsat clar să se înțeleagă că părerea Chișinăului nu interesează Moscova.
„Nu ne facem niciun fel de iluzii cu privire la situația reală din Republica Moldova, Guvernul căreia este controlat de manipulatorul și mafiotul Vlad Plahotniuc”, scrie Dmitri Rogozin.
Aflat la Kiev, pe parcursul acestei săptămâni, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat în cadrul întâlnirii cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, că Republica Moldova vrea să ajungă la un acord cu Ucraina pentru a fi creat un „coridor verde” pentru retragerea armatei ruse din stânga Nistrului.
Rusia s-a obligat, încă din 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, să-și retragă trupele din regiunea separatistă transnistreană, însă nu și-a respectat angajamentele, sub pretextul asigurării unei misiuni de menținere a păcii în regiune.
Anul trecut, Curtea Constituțională de la Chișinău a declarat neconstituțională prezența unor trupe străine pe teritoriul Republicii Moldova, invocând principiul neutralității statului.