Comisia Europeană a confirmat oficial că acordarea primei tranşe din asistenţa macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova se amână.
Potrivit agenţiei INFOTAG, acordarea primei tranşe de asistenţă macrofinanciară, care trebuia să sosească în luna iulie, a fost amânată din cauza deciziei Curţii Supreme de Justiţie privind invalidarea rezultatelor alegerilor primarului de Chişinău.
„Acordarea asistenţei depinde de implementarea cu succes a anumitor măsuri economice, precum şi de realizarea condiţionalităţilor politice: respectarea mecanismelor democratice, respectarea supremaţiei legii şi respectarea drepturilor omului”, se arată în mesajul serviciului de presă al Comisiei Europene.
Potrivit documentului, Republica Moldova a respectat măsurile economice, dar situaţia cu îndeplinirea angajamentelor politice este mai gravă, subliniază Radio Chișinău.
„Evaluarea desfăşurată de Comisia Europeană în colaborare cu Serviciul European de Acţiune Externă a arătat că nu au fost respectate condiţiile politice. La această concluzie s-a ajuns în baza evenimentelor recente din Moldova şi, în special, în baza deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 iunie privind invalidarea alegerilor din Chişinău. Prin urmare, acordarea primei tranşe de asistenţă macrofinanciară a fost amânată”, subliniază serviciul de presă al Comisiei Europene.
Săptămâna trecută, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, şi Comisarul UE pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Johannes Hahn, au criticat decizia instanţei, calificând-o drept netransparentă.
Într-o declaraţie a conducerii UE referitor la această problemă se menţionează că decizia instanţei „subminează încrederea poporului Republicii Moldova în instituţiile statului”.
Federica Mogherini şi Johannes Hahn şi-au exprimat speranţa că autorităţile Moldovei vor lua măsurile de rigoare pentru a se asigura că rezultatele alegerilor locale de la Chişinău din 3 iunie, recunoscute şi de observatorii naţionali şi internaţionali şi care reflectă voinţa alegătorilor, să fie respectate.
În acelaşi timp, Johannes Hahn a declarat în Parlamentul European că primul-ministru Republicii Moldova, Pavel Filip, i-a trimis un SMS în care şi-a exprimat îngrijorarea că decizia instanţei ar putea influenţa asupra acordării asistenţei macrofinanciare pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene.