Părintele Vasile Antonie din Vâlcele a fost numit oficial Ambasadorul Unirii. Preotul paroh a primit certificatul, care atestă acest titlu, din partea liderului unionist George Simion în data de 18 decembrie, aflat într-o vizită de lucru în județul Covasna. Cunoscut pentru sprijinul acordat mișcării unioniste și implicarea activă în desfășurarea acțiunilor cu scopul de a apropia malurile de Prut, Parohul Vasile Antonie Tămaș a pus direct umărul la înfăptuirea dezideratului Unirii.
,,Acest certificat pe care l-am primit din partea Acțiunii 2012 prin președintele George Simion. Este pentru mine o pecete a faptului că străduința și plata cea mai frumoasă este cea spirituală, cea care nu depinde de nimic material și cea care atestă o luptă și o jertfă. Mă onorează primirea acestui titlu și voi fi în continuare alături de toate acțiunile unioniste și de tot ceea ce înseamnă luptă pentru reunificare”, a declarat Părintele Vasile Antonie Tămaș.
De-a lungul anului Centenar, părintele Vasile Antonie Tămaș a fost un susținător al acțiunilor unioniste desfășurate pe ambele maluri de Prut. A participat la Marea Adunare Centenară, care a avut loc la Chișinău pe 25 martie, la Marșul Centenar, desfășurat pe traseul Alba Iulia-Chișinău, dar și la Marșul Unirii de la Alba Iulia. Din 2012 este alături de mișcarea unionistă și în miezul evenimentelor care au scopul să apropie Republica Moldova de România.
,,În ultimii ani mi-am dat seama ce este dincolo de Prut și când am conștientizat că acolo este Țara mea, este neamul meu am făcut tot posibilul ca să lupt pentru unitate. Apogeul, pot spune, l-am atins în acest an, în anul 2018, în anul în care împlinim 100 de ani de la ultima Mare Unire, pentru că România nu are 100 de ani, România este multimilenară. Am participat la invitația Platformei Unioniste Acțiunea 2012 la Marea Adunare Centenară de la Chișinău, unde împreună cu 100.000 de oameni am strigat: UNIRE, UNIRE, UNIRE! Am ajuns de multe ori în Basarabia și m-am implicat în proiecte sociale, cum ar fi reparația școlii-gimanziu din satul Aluatu. Am condus 100 de români, alături de care am mers în căruțe din Covasna către Ierusalimul neamului românesc – Alba Iulia. Peste tot, pe unde treceam strigam, pe lângă ,,Trăiască România Mare!” și ,,Basarabia e România!”. Această frumoasă sintagmă a fost și este în inimile tuturor”, mărturisește parohul Tămaș.
Părintele Vasile Antonie Tămaș a realizat profilul unui ambasador al unirii. În opinia parohului, acest titlu poate fi acordat doar unui om vertical, care duce cu sine crezul Reîntregirii, care propăvăduiește nu doar în anul Centenar mesajul Unirii, ci în fiecare zi din viața sa.
,,Un om care nu poate fi de vâzare. Un om care nu are preț. Un om care are suflet, o credință neclintită, ortodoxă, strămoșească. Un om care niciodată nu-și va vorbi de rău Țara. Un om care propagă și propăvăduiește, așa cum apostolii lui Hristos au propăvăduit Evanghelia la porunca Mântuitorului, unitatea și visul reunificării”, a conchis Parohul din Vâlcele .
La sfârșitul anului Centenar, platforma unionistă Acțiunea 2012 acordă titlul de Ambasador al Unirii, persoanelor care s-au implicat direct în promovarea mesajului Unirii și în realizarea acțiunilor concrete pentru Reîntregirea neamului românesc. Anterior, Sorin Jurca și Eugen David din Roșia Montană au primit titlul de Ambasadori ai Unirii din partea liderului unionist George Simion.