Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, a spus că diplomații ruși de la București i-au iritat pe români atunci când au spus că Armata Roșie nu i-a jefuit pe români și nu a comis atrocități în Al Doilea Război Mondial.
Diplomatul a tranșat problema într-o postare pe Facebook. „Mda…aţi cam dat cu bâta în baltă, cum se zice la Români, stimaţi colegi de la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. Nu ştiu cum faceţi, dar periodic reuşiţi să-i iritaţi pe Români, făcând trimitere la istoria comună recentă, complicată. Cum puteţi încerca să ştergeţi din memoria acestui popor evidenţele, fie ele petrecute în urma cu 75 de ani??? Ca diplomaţi la Bucureşti ar trebui să cunoaşteţi că mulţi Români păstrează amintiri vii de la bunici despre comportamentul soldatului sovietic pe teritoriul României, care nu are nimic de-a face cu «eliberarea»… Este regretabilă postarea, mai bine vă abţineaţi… Lăsaţi-o baltă!”, a scris ambasadorul Vasile Soare pe rețeaua de socializare.
MAE afirmă, referindu-se la postarea Ambasadei Ruse pe tema acţiunilor soldaţilor Armatei Roşii în statele pe care susţine că le-a eliberat de fascism, că informaţiile sunt lipsite de rigoarea unei dezbateri academice şi nu sunt complete. „Regretăm că Ambasada Federatiei Ruse continuă seria «episoadelor istorice»”, subliniază ministerul.
„În spiritul unor relaţii pe care ni le dorim pragmatice şi predictibile cu Federaţia Rusă, este indicat ca aspectele istorice să fie un domeniu de dezbatere pentru istorici şi mediul academic în general. Postarea Ambasadei Federaţiei Ruse nu are rigoarea pe care o poate avea o dezbatere academică, iar informaţiile diseminate în spaţiul public prin această postare nu sunt complete. Regretăm că Ambasada Federatiei Ruse continuă seria «episoadelor istorice»”, precizează MAE.
Conform instituţiei, trecutul relaţiilor dintre România şi Federaţia Rusă nu trebuie să facă loc unor speculaţii si opinii nefundamentate, care pot dăuna relaţiilor bilaterale.
„Amintim si pe această cale existenţa unei Comisii comune româno-ruse de istorici, care este în măsură şi are ca obiectiv să analizeze istoria comună a relaţiilor dintre România şi Federaţia Rusă. Ministerul Afacerilor Externe a evocat constant importanţa acestei Comisii comune de istorici, inclusiv ca răspuns la «incursiunile istorice» ale Ambasadei Federaţiei Ruse în România. Invităm Ambasada Federaţiei Ruse să actualizeze informaţiile istorice pe care le foloseşte, prin intermediul unor viitoare lucrări ale Comisiei comune“. adaugă MAE.