Scena politică din România se cutremură! Pe fondul cazului profanării crucilor eroilor români din Valea Uzului și al agresării de către extremiști maghiari a candidatului independent la alegerile europarlamentare George Simion, UDMR amenință ruperea coaliției de guvernare prin întreruperea colaborării cu PSD și ALDE.
„Salut acțiunile organelor abilitate să facă dreptate în acest caz. În același timp, nu pot să nu remarc ipocrizia și lipsa de caracter a liderilor UDMR care se solidarizează cu Laszlo Antal, pe care îl consideră o victimă a persecuției. De când atacatorii și jefuitorii sunt victime? Avem, totodată, dovada complicității partidelor parlamentare cu formațiunea-balama antinațională UDMR pentru menținerea la putere, pe seama românilor din Harghita, Covasna și Mureș, în detrimentul intereselor tuturor românilor. Șantajul practicat de această asociație care se prezintă ca partid politic arată slăbiciunea celor care conduc țara spre dezastru”, a declarat George Simion, candidat independent la europarlamentarele de duminică.
Astăzi au avut loc descinderi, percheziții și audieri în județele Bacău și Harghita, în cazul de la Valea Uzului. Unul dintre atacatorii lui George Simion, identificat de acesta pe baza fișelor puse la dispoziție de poliție, viceprimarul comunei Sânmartin, Laszlo Antal, a fost audiat la secția de poliție din Miercurea-Ciuc, în urma plângerii înaintate de candidatul independent.
Apărarea drepturilor românilor din Harghita și Covasna, protejarea resurselor naturale și minerale ale României, reintroducerea istoriei naționale în curricula școlară, Unirea, valorificarea diasporei sunt temele de campanie ale lui George Simion pentru Parlamentul European.