Pe 27 mai 1600, Mihai Viteazul devenea Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei.
Făuritor al primei uniri politice a românilor, erou de epopee al luptelor pentru neatarnare si libertate, Mihai Viteazul s-a născut în anul 1558, scrie Ortodoxinfo.ro.
Instruit (cunoștea greaca, turca), energic, perseverent, Mihai s-a îndeletnicit în tinereţe cu treburi de negot. A ocupat, în acelaţi timp, din ce în ce mai înalte funcţii dregătoreşti: bănişor de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, mare agă, ban al Craiovei.
Promiţând credinţă turcilor şi plata datoriilor înaintaşilor săi, Mihai a fost numit domnitor în 1593. Dar încă de atunci, Mihai avea alte planuri, iar imprejurările politice s-au dovedit a fi favorabile planurilor sale.
În Europa s-a constituit o alianţă antiotomană si, în cele din urmă, Mihai a fost de acord sa participe.
Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).
Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
Războiul antiotoman a început în 13 noiembrie 1594. În acea zi, Mihai a înfrânt corpul de oaste turcă aflat la Bucureşti si i-a osândit la moarte pe reprezentanţii sultanului veniti pentru strângerea birului.
Trupele domnitorului au lovit apoi garnizoanele otomane de la Dunăre și au obţinut la începutul anului următor, la Putineiu, la Stănești, la Șerpătești, victorii importante asupra oştilor de represiune turco-tătare.
Succesele românilor au obligat otomanii sa trimită o oaste puternică pentru a-l pedepsi pe Mihai, pentru că a cutezat să se împotrivească puterii Otomane.
Lupta a avut loc la Călugăreni în 13/23 august 1595, într-o zonă mlăștinoasă a râului Neajlov. Mihai a obținut o stralucită, epolacă victorie.
„Astfel fu acea vrednică, de o neștearsă aducere aminte zi de bătaie de la Calugăreni în care românii scriseseră cu sabie și cu sânge pagina cea mai strălucită din analele lor. De zece ori mai puțin numeroşi decât duşmanii, ei câştigară asupră-le o biruinţă strălucită şi avură gloria de a învinge un general până atunci neînvins. Munteni, moldoveni și ardeleni, soldaţi şi căpitani, se luptară toţi ca nişte eroi. Dar cinstea cea mai mare a biruinţei se cuvine cu tot dreptul viteazului domnitor”, scria Nicolae Balcescu.
Deși biruitor, Mihai s-a retras în munți în așteptarea ajutoarelor. Sigismund Batory, principele Transilvaniei si domnitorul Moldovei, Ștefan Răzvan, i-au venit în sprijin.
Întărindu-și ostirea, Mihai Viteazul a eliberat Târgoviște și, la Giurgiu, a obţinut o a doua mare victorie (octombrie 1595). După noi victorii obținute la Nicopole, Vidin, Cladova, Mihai a încheiat în 1598 pace cu turcii. În schimbul unei sume anuale de bani, aceştia se obligau să nu se amestece în treburile interne ale Ţării Românesti.
La 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, în preajma Sibiului, Mihai Viteazul l-a înfrânt pe noul principe al Transilvaniei, aliat turcilor, cardinalul Andrei Bathory. La câteva zile după aceasta nouă izbandă, Dieta convocata la Alba-Iulia l-a recunoscut pe Mihai Viteazul principe. Prima etapa a actului istoric al unirii ţărilor române a fost infăptuită.
La începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movilă, care era ostil domnitorului muntean, din Moldova.
În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace, care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austriei.
Astfel, contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.
Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Marea înfăptuire a lui Mihai Viteazul a stârnit însă, repede, duşmănii aprige.
Existau conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn. Nobilimea transilvăneană, sprijinită de habsburgi, s-a răsculat în toamna lui 1600, iar la Mirăslău oștile domnitorului sunt înfrânte de trupele magnaţilor locali, aliate cu cele conduse de generalul imperial Gheoghe Basta, şi astfel pierde Ardealul.
În scurt timp, Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă (1600-1601).
După aceste evenimente, Mihai Viteazul pleacă la Praga, la împăratul habsburgilor Rudolf al II- lea, pe care îl convinge să îl sprijine.
În 3 august 1601, la Guruslau, a avut loc o primă victorie împotriva trupelor principelui Transilvaniei Sigismund Bathory, întărite cu câteva steaguri de oaste trimise de Ieremia Movilă şi de turci.
Dupa această victorie, cucerirea Transilvaniei şi reeditarea evenimentelor care duseseră la unirea politică a românilor erau, acum, un fapt pe deplin posibil. În zorii zilei de 9/19 august 1601, pe când Mihai Viteazul si vitejii lui se aflau pe Câmpia-Turzii, acesta a fost asasinat de un grup de mercenari valoni din oastea austriacă, la ordinul generalului austriac Basta, aliatul său.
Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei”.
Luându-i viaţa prin trădare, duşmanii nu i-au putut lua însă meritul şi cinstea marilor lui izbânzi. Înfruntarea puhoiului otoman şi salvarea ţării prin victorioase lupte pentru neatârnare, au adus eroului român preţuirea întregii Europe. „Dacă a fost vreodată un principe demn de glorie pentru faptele istorice săvârșite de el, acesta este domnul Mihai, principele românilor”– periodic din Roma anului 1600.
Mihai Viteazul a înfăptuit prima mare unire, care şi acum după mai mult de 4 veacuri se distinge cu deosebire.
„Când el e din poporul mieu… când el a încurajat pentru totdeauna cu strălucire numele nostru şi l-a buciumat în lumea largă… când printr-însul s-a săvârşit…uimitoarea minune a strângerii noastre laolaltă sub acelaşi steag de biruinţă… cum aş putea să nu închin prinosul smeritei mele iubiri Străbunului!”, scria Nicolae Iorga.
