„Pentru cine a urmărit constant sau chiar și ocazional viața politică din Republica Moldova, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Chișinău, ședința-maraton de troc parlamentar pe întuneric între PSRM și ACUM, se înscrie într-o paradigmă care ar trebui să nască tot soiul de sentimente, dar mai puțin uimirea”, scrie publicația Reporter Global într-o analiză dedicată crizei politice de la Chișinău.
Redăm mai jos restul analizei:
Privit la scara istoriei recente, jocul politic este în deplină armonie cu însăși ficționalitatea statală a Republicii Moldova, un produs înjghebat în ruinele Pactului Ribbentrop-Molotov și cu un culoar ombilical de contrabandă în spatele curții – regiunea separatistă transnistreană. Când se vorbește despre „captivitatea oligarhică” a Republicii Moldova se omite, cel mai adesea, esențialul. În toți anii scurși de la destrămarea URSS, Republica Moldova nu a fost niciodată altceva decât o piață de desfacere pentru oligarhi. Fie în epoca Voronin, fie în agenda cu „ștaif” a defunctului Parteneriat Estic. Întregul ei eșafodaj economic este construit – aproape vital – pe un anumit tip de dirijism oligarhic – după modelul implementat de Elțîn în Rusia post-sovietică și perfecționat apoi de Putin. Afacerile oligarhilor sunt atât de înrădăcinate în economia națională, încât sunt însăși substanța economiei naționale.
În general, Occidentul, birocrații de la Bruxelles sunt pierduți într-o junglă de clișee când se raportează la convulsiile politice de la Chișinău, privindu-le exclusiv printr-o lupă a taberelor clar delimitate. Nu există Est și Vest în Republica Moldova, pro-european și pros-rus sunt doar niște simple etichete de marketing. Faliile ideologice lipsesc cu desăvârșire atunci când nu sunt folosite doar ca iscălituri pe cărțile de vizită strecurate pe sub ușile cancelariilor europene. Mixtura de oportunism și vacarm este rețeta de business a eternului prezent „moldovenesc”. Spectrul federalizării în cheia Planului Kozak, problema găgăuză, Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din stânga Nistrului – reprezintă instrumentarul lawless al Kremlinului, dar nu din perspectiva neo-țaristă a „lumii ruse”, ci strict ca element de doctrină militară, doctrină îndreptată primordial nu în direcția României, ci împotriva Ucrainei, marea miză. Un pericol rusesc major pentru noi vine mai degrabă din direcția Crimeei, pe zona anti-acces din Marea Neagră (A2/AD), decât din depozitele de muniții de la Cobasna.
Fapt divers: Vorbiți cu câțiva ruși din Republica Moldova care muncesc la Moscova și veți afla cum sunt tratați de rușii din Mama Rusie – ca niște mutanți, niște „impuri” dintr-o gubernie inutilă.
Revenind: Vladimir Plahotniuc, Tătuca oligarhiei îmbuteliate pe malurile Bîcului, este în aceeași măsură creația Bucureștiului, precum este și a Moscovei. Nu doar conexiunile rusofile au făcut minuni în conturile liderului PDM, ci și cetățenia română, încununată cu o vilă de nabab la București (DETALII, aici). Sunt lucruri cunoscute, o colecție de evidențe deja viciate de banalitate.
Același este și cazul președintelui Igor Dodon, fost cărăuș de servietă al lui Vladimir Voronin, promotor harnic al teoriilor staliniste ale „moldovenismului”, născut dintr-o profesoară de limba română, într-un sat unionist și care, în timp ce-i hulește cu mânie moscovită pe „fașîștii” români, se ține cu lanțuri de cetățenia „dușmanului” de peste Prut.
Maia Sandu? Cândva, figura ei de cruciată a Europei Occidentale pierdută într-un bestiar comsomolist vindea bine la nivel intern. Dar imaginea asta nu mai ține, s-a decolorat – și nu de ieri, de azi. Timp de 90 de zile, Maia Sandu nu a vrut să-și mânjească CV-ul cu o alianță ACUM-PSRM, pentru ca, la semnalul de alarmă al Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului, toate principiile ei „hardcore” să lase loc unui compromis atât de larg, încât la șefia Legislativului a revenit, din lumea beznelor, madame Greceanîi. Zinaida Greceanîi, alias „Zina Carabina”. De ce „Carabina”? În timpul protestelor din 2009, Zinaida Greceanîi amenința la televizor cu folosirea armelor asupra tinerilor ieșiți pe străzi împotriva regimului comunist.
Andrei Năstase, celălalt lider al ACUM? Năstase nu a lămurit niciodată cam până unde merg legăturile lui de afaceri cu fugiții frați Țopa, condamnați pentru delapidare, șantaj, spălare de bani și falsificare de documente (DETALII, aici).
Detaliu de frescă: discursul ținut de Maia Sandu la învestirea în funcția de premier a avut menirea de a ambala coerent faptele. Adică, în abundența retoricii pompieristice folosite, acordul ACUM-PSRM a parafat nu o alianță de guvernare, ci o „lovitură de palat” menită să decapiteze, în spiritul pildelor sud-americane, Dictatorul. „Dragi cetățeni, Dictatorul a căzut!”, este prima propoziție din discursul Maiei Sandu, un fel pastișă a strigătelor din ‘89 în studioul TVR: „Am învins! Victorie!”. Ușor telenovelistică, dar suficient de motivantă cât să pară o treabă închisă la toți nasturii vândută publicului.
Singurul lucru cert în fumul pasiunilor este că bătălia e în toi. PDM, marele perdant, contraatacă. Și pare un ambient venezuelan în care doi pioni își revendică legitimitatea pe muchia Constituției.
La celălalt capăt al axei se află basmul. Basmul geopolitic, o zonă fertilă de inventivitate conceptuală pentru carierele a diverși analiști și consilieri, dar care de multe ori nu s-a potrivit, în „profanul” combinațiilor politicianiste de pe teren, cu mersul în buclă al realității.
