Pe 11 octombrie 1914, Regele Ferdinand al României depune jurământul de credință față de țară.
Desemnat și recunoscut de Parlament ca principe moștenitor al unchiului său, Regele Carol l, încă din anul 1889, el avea să fie încoronat în cadrul unei ceremonii fastuoase abia opt ani mai târziu, la Alba-Iulia, în cetatea în care în urmă cu mai bine de trei secole intrase triumfal și primul făuritor al unirii celor trei principate românești, Mihai Viteazul.
Cunoscut de popor și cu supranumele de „Întregitorul”, Ferdinand a încununat visul întregii națiuni de a trăi între aceleași hotare, ale României Mari, chiar dacă pentru realizarea acestui ideal a trebuit să intre în război împotriva țării sale natale. Deși rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, onorând astfel jurământul făcut cu doi ani mai devreme, acela de a fi „un bun român”.
Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, pe 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regelui Ferdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha. Faptul că a fost botezat ca romano-catolic nu a fost o piedică pentru recunoașterea sa ca succesor al lui Carol l pe tronul Regatului României, singura cerință a Guvernului de la București fiind aceea ca toți copiii viitorului suveran să fie botezați în rit ortodox, religia de stat a țării. Prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.
Interesant este că, după stabilirea sa în România, tânărul prinț a avut o relație de dragoste cu poeta Elena Văcărescu, la acea vreme domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta, poveste de iubire întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care i-a reamintit Principelui că niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină.
Regele Ferdinand nu a fost însă scutit de necazuri. Fiul său cel mai mare, Carol, moștenitorul tronului, trăia o viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino. Tribunalul a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I al Greciei.
În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.
Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, de șase ani, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de-al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.
