„Moscova nu negociază nimic, ci îşi impune proiectele, chiar dacă momentan, doar verbal, bate cu pumnul – „totul sau nimic” – în masa întâlnirii în formatul 5+2”. Declarația aparține colonelului Ion Petrescu, care într-un interviu pentru Adevărul a avertizat că la nevoie, Rusia poate acţiona ca în Crimeea, în 2014, cu apariţia peste noapte a „omuleţilor verzi“ în portul Giurgiuleşti sub pretextul asigurării pazei muniţiei aduse din regiunea transnistreană, dar în realitate pentru crearea unei noi entităţi statale.
Colonelul este de părere că „monologurile consemnate la Bratislava, cu ocazia aşa numitei Conferinţe Permanente pe probleme politice, în cadrul păcălelii geopolitice numită proces de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2, pot formula concluzii neutre, care nu folosesc nimănui.”
De asemenea, menționează Ion Petrescu, pot exista și opinii tranșante, „fie şi pentru faptul că la Chişinău, chiar dacă este un nou guvern, aparent diferit de cel precedent, se aplică aceeaşi politică a struţului, în condiţiile în care Moscova a preluat iniţiativa, cu acceptul tacit al Berlinului, de a promova o a treia entitate statală de sorginte românească, formată – nota bene – din teritoriul de azi al Transnistriei, la care se intenţionează alipirea arealului Găgăuziei, plus teritoriul limitrof vărsării Nistrului, în Marea Neagră, extins – manu militari – cu Bugeacul, momentan administrat de reprezentanţii autorităţilor de la Kiev”.
Potrivit colonelului, o asemenea proiecţie asupra unui viitor nu atât de îndepărtat ar fi fost semnalată, pe unele canale neoficiale, demnitarilor dâmboviţeni, dar în absenţa unui răspuns, timpul parcă nu mai are răbdare pentru cei cu rang înalt la Kremlin.
„Vom vedea când, cum şi cât de rapid se materializează intenţia de a promova a treia statalitate aparent românească, scopul real fiind readucerea prezenţei militare ruse la nord de Delta Dunării, un context în care litoralul ucrainean are şanse să devină o simplă amintire”, avertizează Ion Petrescu.
Sursa subliniază că aşa numitele negocieri de la Bratislava nu au făcut decât să reitereze intenţiile Berlinului de a se face concesii mari Moscovei şi în R. Moldova, după ce Ucraina a fost deja pusă în genunchi de acceptarea condiţiei Kremlinului de a se face alegeri în cele două republici separatiste din Donbas, după principiul cine menţine ordinea internă, câştigă voturile mulţimii vorbitoare a limbii lui Lev Nikolaevici Tolstoi.
În opinia colonelului, formatul 5+2 este perimat, fiind azi total nefavorabil Republicii Moldova, extrem de util Tiraspolului, o simplă formalitate pentru OSCE, o tribună de întărire geopolitică a Federaţiei Ruse, o pisică arătată Ucrainei, şi o pildă de zonă gri, practic neinteresantă, atât pentru Statele Unite ale Americii, cât şi pentru Uniunea Europeană.