Evelina Gudan din satul Dranița, regiunea Cernăuți, a petrecut o săptămână memorabilă în tabăra ARC din Sulina. Datorită reușitelor școlare, fetița a avut ocazia să meargă în vacanță în România, pe plaja din Sulina, alături de alți copii de vârsta ei.
Povestea din tabără – o poveste trăită de încă 2.999 de copii merituoși la carte, etnici români din comunitățile istorice și diaspora. Pentru detalii: vara aceasta a avut loc ediția 2019 a Programului de Tabere ARC, găzduită inclusiv de Sulina, România. ARC este parte a programului de Guvernare 2018-2020 al Guvernului României și face parte din pilonul “Educație Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
„Povestea Evei începe cu versurile Țara mea-i un colț de Rai – Imnul taberei de la Sulina, pe care fiecare copil l-a adus acasă ca pe un Tezaur. Iar prima impresie pe care i-a creat-o Delta Dunării cu ușurință ar fi luat notă maximă, mai ales că și răsăritul soarelui și apusul erau identice cu cele de acasă – numai că țara de acasă se numește altfel. Activitățile multiple – la istorie, română și matematică, ușor amuzante prin dialectul adus de copii, odată cu valiză cu tot, au provocat prietenii grozave. Preferatele, totuși, spune Eva, au fost competițiile sportive, la care nimeni nu era învins, ci cu toții erau învingători. Învingători au fost și cei 10 copii surdomuți, din Chișinău, care au oferit cea mai frumoasă lecție de viață. Lipsiți de auz și grai ei au prezentat acolo, în inima Deltei, un spectacol emoționant cu dansuri și cântece. Și au cucerit! Pentru totdeauna! Astfel încât întreaga tabără și-a asumat forma lor de salut și felul lor propriu de a reda bucuria.
Și despre Maria Vornic – profesoara de limbă română de la școala din Marșinți, cea care a fost responsabilă de grup, Eva vorbește vibrând, cu adjective la superlativ și cu admirație, pentru felul în care Doamna a vegheat asupra copiilor. Tot Eva mai speră să o revadă… Pentru a-i spune că mai poartă încă în inimă amprenta Credinței pe care a moștenit-o de la doamna Maria din prima clipă în care aceasta a urcat în autocarul vesel. Modestă, mai recunoaște că nu ar fi reușit să ia note mari la școală dacă nu avea la clasă cei mai buni învățători și profesori. Lor, dar și multor altor persoane, care pun temelie proiectelor de acest gen, care dau formă viselor copiilor români din afara Patriei-Mamă și care, prin intermediul acestor tabere, transmit ca pe o moștenire valorile neamului nostru – Eva le mulțumește!
Zece zile de România au marcat definitiv viziunea unui copil român din Ucraina. Admir felul în care, fără să știe să pună frâu micilor bucurii trăite în vară, povestește despre esență, nu despre fleacuri. Se rezumă în special la prietenie. Crede în ea! Apoi tace. Dar îi vorbește năsucul, roșu la culoare și ușor pornit pe precipitații. Eva nu va uita niciodată ultima seară de Tabără – seara despărțirii, în care limba română a intrat în vacanță meritată, iar trăirile toate se rezumau la limbajul celor fără auz și grai. Lacrimile și îmbrățișările erau suficiente.
Eva mai știe că Nichita Stănescu a avut dreptate când, îngenunchind la gara din Chișinău, a spus: Am făcut cel mai lung drum din viața mea ca să ajung de acasă – acasă. În asentiment a fost și drumul ei, lung… dar spre Acasă. Un drum atât de râvnit – prin vise, prin muncă – la carte.
Mă mângâie gândul că miile de copii care an de an beneficiază de aceste Tabere vor purta mereu în inimă acele zece zile onorabile în care au fost români de România. Cel puțin așa promit în compunerile de la clasă pe tema Memoriile vacanței de vară, în care apăsat și repetat i se mulțumește Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Al României, desigur.” scrie BucPress.