Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a declarat că prim-ministrul Maia Sandu va pleca la Moscova peste 2-3 săptămâni. Într-un interviu pentru zdg.md, el a subliniat că rezultatele acestei vizite vor depinde de partea rusă.
„Sunt anumite lucruri pe care noi întotdeauna le-am spus la Moscova, avem o poziţie clară. Rezultatul acestei vizite nu depinde doar de noi, depinde și de partea rusă. Noi am exprimat anumite așteptări, partea rusă urmează să răspundă. Trebuie să vedem care dintre aceste așteptări se vor solda cu rezultate și beneficii concrete. Nu pot să dau mai multe detalii. În 2-3 săptămâni, vom putea discuta agenda și rezultatele acestei vizite”, a declarat Nicu Popescu.
De asemenea sursa a menționat că există o serie de problemele în relația cu Federația Rusă între care embargourile, conflictul transnistrean, prezenţa trupelor ruse, embargouri, care pot fi rezolvate pe cale diplomatică.
„Vorbind despre parteneriatul cu Moscova, se știe că avem foarte multe probleme cu Federaţia Rusă, acumulate de decenii — conflictul transnistrean, prezenţa trupelor ruse, embargouri, respectiv, și dialogul nostru diplomatic e destul de dificil, care afectează relaţia noastră. În ultimii 15 ani, comerţul moldo-rus s-a aflat într-o linie de scădere continuă, chiar dramatică. Exporturile spre pieţele CSI au scăzut cu jumătate de milion de euro”, a mai adăugat Nicu Popescu.