Deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a transmis, azi, 5 noiembrie, prim-ministrului Ludovic Orban şi ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, o interpelare cu privire la funcționarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a Comitetului Interinstituțional pentru Românii de Pretutindeni, se arată într-un comunicat de presă.
În programul de guvernare al PNL, la capitolul „Afaceri externe”, este prevăzută „unificarea instituțională a politicilor referitoare la românii de pretutindeni, prin înglobarea în cadrul Departamentului pentru românii de pretutindeni (DRP) a tuturor organismelor care au impact asupra comunităților românilor de pretutindeni (Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Institutul Limbii Române etc.), precum și crearea unui Comitet Interinstituțional pentru Românii de Pretutindeni”, mai precizează sursa citată.
Parlamentarul a reiterat dezacordul faţă de decizia de desființare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, contestată inclusiv de organizaţiile reprezentative ale românilor din Diaspora, comunităţile istorice şi Republica Moldova.
„Este greu să înţelegem cum românii de pretutindeni ar putea fi considerați o simplă chestiune de politică externă, când, de fapt, aceasta tinde să devină mai degrabă o problematică de nivel intern. Diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În ultimii opt ani, 630.000 de copii români s-au născut în afara graniţelor ţării. Numărul total de români de peste hotare a trecut deja de pragul de 10 milioane în comunităţile istorice, Republica Moldova şi Diaspora. În prezent, numărul românilor de peste hotare este aproape egal cu cel al concetăţenilor rămaşi în ţară, rata de emigrare din România fiind una alarmantă.
Decizia de desființare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, față de care mi-am exprimat dezacordul, în nenumărate rânduri, a fost contestată şi de organizaţiile reprezentative ale românilor din Diaspora, comunităţile istorice şi Republica Moldova, inclusiv prin intermediul unui apel, primit de Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. Printre semnatarii acestuia se numără Consiliul Mondial Român (WRC/CMR) şi Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei (FOR). Totodată, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei, cuprinzând organizaţii reprezentative ale românilor din Albania, Bulgaria, Republica Moldova, Republica Macedonia de Nord, Serbia (Voievodina şi Timoc), Ucraina (Cernăuţi, Odesa, Transcarpatia) a transmis la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării o amplă declaraţie prin care îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu posibila desfiinţare a Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni”, se arată în interpelarea deputatului.
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a transmis prim-ministrului Ludovic Orban şi ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, următoarele întrebări:
„1. În ce măsură va putea prelua noua structură (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) toate programele educaţionale, culturale, ştiinţifice sau spirituale, agregate într-un concept şi mod de acţiune unitar şi coerent, menite să asigure sprijinul pentru românii aflaţi în pragul deznaţionalizării, care făceau până acum obiectul de activitate al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și al celorlalte organisme dedicate românilor din afara granițelor țării (Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Institutul Limbii Române etc.)?
2.Care sunt beneficiile prevăzute prin înglobarea tuturor organismelor care au impact asupra comunităților românilor de pretutindeni într-un singur departament ministerial?
3.Care este organigrama și bugetul care va fi alocat noii structuri înființate?
4.Care este numărul exact de angajați care va asigura buna funcționare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și îndeplinirea tuturor activităților necesare pentru păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti pentru românii din comunităţile istorice supuşi unor procese de asimilare forţată sau de dezagregare identitară?
5.Cât din bugetul prevăzut pentru activitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni va fi alocat nemijlocit pentru proiecte și cât pentru cheltuieli tehnice (de întreţinere şi de personal)?
6.Ce va presupune activitatea Comitetului Interinstituțional pentru Românii de Pretutindeni, menționat în programul de guvernare și care va fi rolul acestuia în problematica românilor din afara granițelor țării?
7.Care va fi relația Comitetului interinstituțional cu parlamentarii de Diaspora, membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților și Senat și organizațiile reprezentative ale românilor din Diaspora, comunitățile istorice și Republica Moldova?”.
Deputatul a mai transmis că deși votul pe care l-a acordat la audierea în comisia de specialitate a ministrului Bogdan Aurescu, a fost unul pozitiv, este în continuare îngrijorat faţă de modul în care Guvernul va asigura rezolvarea problematicii complexe a celor peste 10 milioane de români transfrontalieri.