Socialiștii nu acceptă soluția de compromis a premierului Maia Sandu, care le-a propus să-și retragă moțiunea de cenzură, iar proiectul de asumare a răspunderii asupra modificărilor la Legea Procuraturii să fie avizat de Comisia de la Veneția.
„Unica ieșire din criza politică, creată de Maia Sandu, este să-și retragă proiectul de asumare de răspundere, în caz contrar, la următoarea ședință a Parlamentului, va fi dezbătută moțiunea de cenzură”, a declarat deputatul Vasile Bolea, după ședința fracțiunii PSRM.
Socialistul a mai specificat că faptul că premierul a venit cu această propunere, care prevede ca PSRM să-și retragă moțiunea de cenzură, iar între timp legea intrată în vigoare să fie expediată Comisia de la Veneția pentru expertizare, arată că nu a fost vorba de nicio urgență.
În același timp deputatul consideră că Maia Sandu vrea să-i prindă pe socialiști într-o cursă, întrucât Comisia de la Veneția nu ar examina și nici nu ar aviza legi intrate deja în vigoare, ci proiecte de legi. „Noi, dacă ne retragem moțiunea, atunci proiectul propus de Maia Sandu devine lege. Maia Sandu mai are timp să se gândească la retragerea proiectului de lege. Noi nu dăm termene, dar astăzi, la ora 16.00, se întrunește Biroul permanent al Parlamentului, care urmează să stabilească când va avea loc ședința în care urmează să fie examinată moțiunea”, a specificat Bolea.
Totuși, reprezentantul permanent al R.Moldova la Comisia de la Veneția și fostul președinte al Curții Constituționale, susține că Partidul Socialiștilor duce opinia publică în eroare atunci când declară că Comisia de la Veneția nu avizează legile intrate în vigoare. Cel puțin un astfel de caz a avut loc acum câțiva ani când experții Comisiei de la Veneția au dat aviz legii cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste.
„Chiar în perioada când am fost președintele Curții, eu am cerut opinia Comisiei de la Veneția privind Legea simbolicii comuniste care era intrată în vigoare și am obținut acel aviz. Unele modificări la Codul Electoral, la fel, au fost examinate după intrarea în vigoare, amintiți-vă de toate opiniile care erau despre pragul electoral. Totuși, preferabil e să fie înainte, pentru a evita niște situații mai delicate”, a declarat Alexandru Tănase pentru deschide.md.
Amintim că vineri, 8 noiembrie, fracțiunea PSRM din Parlamentul R. Moldova a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu. Evenimentul a avut loc după ce Executivul condus de Maia Sandu și-a angajat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii.