Carmen Dimitriu, unul dintre cei mai apreciați profesori de Limba și literatura română din România, cu o vastă experiență la catedră și cu pregătire profesională atât în țară, cât și în străinătate, din anul 2018 este lector la Universitatea de Stat din orașul Comrat aflat în Regiunea Autonomă Găgăuzia din Republica Moldova.
Până a ajunge în R. Moldova, prof. dr. Carmen Dimitriu a fost manager al Colegiului Național Mihail Sadoveanu din orașul Pașcani, județul Iași. Însă, din anul 2018, Carmen Dimitriu a acceptat un proiect ambițios şi curajos și a devenit lector la Universitatea de Stat din orașul Comrat din UTA Găgăuzia.
Lectoratul de Limba Română din această zonă a R. Moldova a fost înființat în luna noiembrie 2015, ca urmare a semnării unui protocol interinstituțional de către reprezentanți ai Institutului Limbii Române și Universitatea de Stat din Comrat. Primul lector delegat de Institutul de Limbă Română a sosit în februarie 2016 și și-a încetat activitatea în vara anului 2017. Carmen Dimitriu a venit în septembrie 2018 și se află acolo până în prezent.
„A fost vorba de o provocare a vieții mele și nu regret deloc că am făcut acest pas. Am ajuns într-un loc cu oameni aparte, la o Universitate deosebită. Simt că am parte de o experiență extrem de interesantă, că sunt un adevărat ambasador al României și că fac ceva care contează. Vă pot spune că îi predau Limba romana și rectorului de acolo și am colegi, inclusiv din Statele Unite ale Americii sau din Germania”, a declarat Carmen Dimitriu pentru bzi.ro.
Mai mult, lectorul de la Universitatea de Stat din orașul Comrat, UTA Găgăuzia consideră că a fi dascăl înseamnă să faci ceva din vocație și într-o manieră deosebită și sinceră. „Adevăratul profesor este acela care modelează sufletul și personalitatea elevului sau liceanului. Eu cred în faptul că Şcoala românească are o mare şansa să contribuie decisiv la schimbarea în bine a societăţii”, a mai adăugat prof. dr. Carmen Dimitriu.