Ana Guțu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova în Guvernul României, a oferit mai multe despre blocajele privind redobândirea cetățeniei române.
Sursa a discutat cu ministrul Justiției Cătălin Predoiu, care a spus că situația din Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost deblocată. „Din păcate, a menționat ministrul, procesul de solicitare a cetățeniei române a generat activitatea mai multor rețele dubioase, unele din ele activând cu grave încălcări ale legislației române. O investigație jurnalistică de ultimă oră a scos la iveală mai multe nereguli, inclusiv creşterea bruscă a solicitanților de cetățenie română originari din Rusia. A apărut necesitatea amendării legislației din domeniu prin instituirea unor filtre de verificare minuțioasă a dosarelor”, a explicat secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova în Guvernul României.
Totodată, Ana Guțu și-a exprimat speranța ca după soluționarea acestei probleme procesul de redobândire a cetățeniei române va reintra în limita termenului legal de 6 luni.
Statistica oficială arată că în anul 2017 au fost înregistrate 94 916 de dosare, dintre care 85.307 au fost soluționate. În 2018 au fost depuse 100 157 dosare, dintre care 47157 au fost soluționate, pe când în 2019 au fost depuse 100 147 dosare, soluționate fiind doar 43 551. Astfel, încă 230.389 de dosare se află în lucru.