Pe malul Mării Negre, între gurile de vărsare ale Dunării şi Nistrului, se găseşte o plajă întinsă, dreaptă şi foarte puţin cunoscută la noi, deşi a aparţinut României între 1918 şi 1944. Are peste 90 km lungime şi e formată în cea mai mare parte de un cordon litoral de nisip, modelat de-a lungul vremii de curenţii Mării Negre. Aceştia l-au creat din aluviunile aduse de râurile Basarabiei: Nistrul, Alcalia, Hagiderul, Sărăria, Sărata şi Cogâlnicul (enumerate de la est la vest).În afara fluviului Nistru, care are un debit mediu de peste 300 m³/s, celelalte râuri de mai sus sunt temporare, trecând prin stepa aridă a Bugeacului, şi seacă vara pe anumite segmente. Ele se varsă în Marea Neagră prin intermediul unor limane maritime, cu apă sărată (doar marele liman al Nistrului are apa mai dulce, datorită aportului important al apelor fluviului).
Limanele din sudul Bugeacului, aflate odinioară în judeţul interbelic Cetatea Albă, sunt în primul rând izvoare de sănătate, apele lor puţin adânci adăpostind o mare cantitate de nămol sapropelic şi diferite săruri. Astfel că, pe cordonul litoral care le închide spre mare, a apărut încă din perioada interbelică o salbă de staţiuni balneo-climaterice. Şi ele sunt foarte puţin cunoscute la noi, deşi unele erau celebre înainte de război (precum Serghieşti, Tuzla, Burnas, Bugaz – despre care am pomenit la începutul serialului – sau Budachi).
Dar să revenim la prezentarea pe rând a limanelor şi a staţiunilor, unde sperăm să putem ajunge în curând, căci dorul de mare şi plajă nu s-a stins încă :). Cele mai mari şi cunoscute limane sunt cele două aflate la extremităţile cordonului litoral: Limanul Nistrului şi Limanul Sasic – fiecare cu o suprafaţă comparabilă cu a marilor lacuri din Dobrogea, mai cunoscute de noi (complexul lagunar Razim).
Pe cordonul litoral al Limanului Nistrului se află staţiunea Bugaz, despre care am mai vorbit. Iată cum arăta o zi de plajă la Bugaz în anii ’30:
Următorul liman spre vest este Şabolat. Pe malul său nordic se află staţiunea Serghieşti/Sergheevca, cea mai dezvoltată în perioada interbelică, şi care după război era bază de tratament a R.S.S. Moldoveneşti. Azi e un mic orăşel unde încă mai există un mare sanatoriu pentru copii, al Republicii Moldova, iar basarabenii vin vara acolo în număr mare la plajă. În dreptul staţiunii, un vechi dig (vezi foto jos) a fost prelungit în zilele noastre până la cordonul litoral, împărţind limanul în două.
Pe malul de apus al limanului Şabolat se află o altă celebră staţiune interbelică: Budachi. Defapt aici există un mic sat numit Budachi (azi oficial Prymorske), aflat pe malul limanului, iar pe malul mării staţiunea propriu-zisă, întemeiată pe vremea administraţiei româneşti, şi numită Budachi-Cordon (sau „Dacia„). Mai jos puteţi admira câteva imagini de epocă din perioada de pionierat a staţiunii 🙂
Între limanul Şabolat şi următorul liman spre vest, Burnas, se află singura porţiune din litoralul Basarabiei lipsită de limane şi cordoane litorale, unde uscatul vine direct în contact cu marea, printr-o faleză destul de înaltă, care începe chiar la Budachi-Cordon (vezi imaginea de sus, dreapta). Pe această porţiune, lungă de 18km, singura localitate este satul Nicolăeni, cu partea lui sudică – fostul sat Balabanca Mare, întemeiat de colonişti ruşi acum 200 ani.
Urmează o grupare de mai multe limane unite între ele. Primul este Limanul Burnas, pe al cărui mal nordic, continental, se află singura aşezare mai veche de pe litoralul Bugeacului, întemeiată de ciobani moldoveni înainte de ocuparea Basarabiei la 1812: satul Tuzla. Astăzi localitatea, care fusese şi staţiune înainte de război, este ucrainizată aproape complet. În liman se varsă apele râuleţului Alcalia, iar pe cordonul litoral ce-l închide spre mare, găsim Băile Burnas, ultima dintre vechile staţiuni – întemeiată de coloniştii germani în sec.18.
Limanul Burnas comunică spre vest cu următorul liman mai mare, numit Alibei, în care se varsă râuleţele Hagider şi Sărăria (ce trec mai întâi prin limanele intermediare Hagider şi Caraceauş/Altânghiol). La rândul său, Limanul Alibei comunică spre vest direct cu Limanul Şagani.
Toate aceste limane unite, închise de un cordon litoral practic virgin, au fost declarate zone umede de importanţă internaţională prin Convenţia de la Ramsar (1971), iar din ianuarie 2010 sunt incluse într-un parc naţional ucrainean, numit „Limanele Tuzlei„. Între ele şi marele liman Sasic, ultimul spre apus, se mai află 2-3 mici limane, zonă în care găsim şi o staţiune mai nouă, Raseika.
În sfârşit, despre Limanul Sasic am mai pomenit într-un episod anterior. El adună apele a două râuri, Sărata şi Cogâlnicul. Cel din urmă e cel mai mare râu al Bugeacului (243 km lungime), care izvorăşte din ţinutul Codrilor – „inima” Republicii Moldova.
În final, după ce ne-am delectat cu câteva imagini actuale ale litoralului basarabean (via www.panoramio.com), voi reda – pentru atmosferă – câteva fragmente dintr-un articol apărut în anii ’30 în revista „Viaţa Basarabiei”:
…în Basarabia avem una din cele mai mari şi mai frumoase plaje din lume: o adevărată minune a naturei, o plajă de 100 klm lungime. Plaja Basarabiei, numită şi Peresâpă sau Cosa, se întinde dela gurile Dunării şi până la gurile Nistrului. Ea este formată dintr’un nisip cuarţos şi alb, curat ca cristalul. Aerul răcoritor al mării, care se alternează cu aerul cald al stepei vecine, soarele cald dătător de viaţă, iodul apei şi al aerului, băile de mare şi de soare, eftinătatea vieţii, liniştea sufletească — totul face să sperăm cel puţin că într’un viitor poate chiar apropiat se vor desvolta aci frumoase staţiuni balneare, cari vor lăsa în urmă staţiunile maritime din Franţa, Germania ori Anglia cu clima lor ceţoasă şi suspectă.
… Admirabila plajă basarabeană, care se începe dela Vâlcov, dacă ar fi utilizată pentru organizarea staţiunilor balneare, ar putea să aducă bogăţii mari în ţară, căci ea era cunoscută şi înainte de război ca o plajă minune. Veneau aici vara oameni din Germania, din Polonia, din Suedia, şi fiindcă chiar pe malul mării locuinţele lipsesc, ei veneau cu corturile lor, se instalau pe toată vara şi toamna, cu mare părere de rău, plecau acasă. Păcat însă, că pe când plaja noastră este cunoscută chiar şi în America, noi habar n’avem de ea, de însemnătatea ei. Mult mai interesante în Basarabia sunt localităţile climato-balneare de lângă limane. Ce sunt limanele? Sunt nişte golfuri marine, neadânci — abia de 1-2 m adâncime — foarte întinse, având suprafeţe de zeci de mii de hectare. Ele sunt extrem de bogate în nomol vindecător. Cantitatea acestui nomol este atât de mare că toată Europa ar putea să-şi facă aci cura timp de 100 ani şi tot încă ar rămânea nomol şi pentru alte generaţii. Aceste limane sunt despărţite de mare prin peresâpa / cosaua descrisă mai sus.*)
*) Numirile lacurilor sărate din Basarabia sunt: Şabolat, Burnas, Agi-Ibrahim, Curu-Ghiol, Alibei, Altân-Ghiol, Sariari, Budur, Şagan, Cara-Ceaus, Martaza, Mahala, Şagan-Mic, Djantşai, Sasicul Mic, Sasicul Mare.
Deşi ele sunt golfuri marine, apa lor este atât de sărată, încât uşor poţi pluti pe ea. Atât din cauza gradului mare de sărăţime, cât şi din cauza adâncimilor mici, toată lumina solară ce cade pe apă este reţinută în apă şi energia acestei lumini pătrunde până la fund, unde încălzeşte nomolul, dându-i şi o radio-activitate însemnată — acea putere vindecătoare, care, cum se ştie, face minuni la vindecarea boalelor. Umbli prin liman toată ziua bălăcind în apa încălzită de soarele dogoritor al stepei, calci prin nomolul dătător de sănătate, intră în el picioarele până la genunchi şi simţi că întinereşti văzând cu ochii, îţi dispar durerile corpului şi metehnele sufletului.
… În nomolul limanurilor basarabene vine lumea şi se vindecă chiar fără nici un medic şi fără „băi sistematice”. Bolnavul pur şi simplu sapă în nomol de dimineaţă o groapă lungă cât el însuşi, iar nomolul scos îl întinde în bătaia razelor solare. După masă, când şi fundul gropiţei şi grămăjoara de nomol scos, sunt nfierbântate de razele soarelui (pe la ora 3 — 4), bolnavul se culcă în groapa făcută, trage peste el nomolul înfierbântat şi stă acolo 15—30 minute, după cum poate răbda. Apoi iesă; se duce la lac, se spală acolo bine, se mai tolăneşte pe mal la soare pe nisipul înfierbântat, şi peste o lună se duce acasă de parcă nici n’ar fi fost bolnav. Viaţa este eftină şi orice sărac poate să se ducă acolo să-şi caute de sănătate.
Satele aşezate în jurul limanurilor sunt destul de numeroase — 25 —, mari şi bogate. Iată-le (de la Răsărit spre Apus: Şabolat, Achembet, Sergheevca, Caiabei, Codăeşti, Ciobanbura, Budachi-Sat, Bazârianca, Tuzla, Zangherovca, Vesiolaea Balca, Catlabuh, Ţariceanca, Raileanca, Budur, Camceatca, Bălăbănea Nouă, Martaza, Mahala, Trihat, Şagan, Zolocari, Tropovca, Borisovca, Eschipolos. La Achembet, Şabolat, Sergheevca, Budachi-Sat, Tuzla şi Borisovca sunt organizate chiar şi băi sistematice. Cele mai reuşite sunt cele dela Sergheevca, unde fostul proprietar de moşie, d. Oculici şi-a pus tot sufletul pentru o bună reuşită a organizării băilor sistematice. Dar şi la Tuzla băile sunt bunicele. Mai sunt organizate băi de nomol şi la Burnas chiar pe malul mării, dar în afară de sat (la 4 klm depărtare). Nu sunt rele nici cele dela Borisovca, nici cele de la Budachi-Sat.
Simplitatea vieţei de sat, unde nu se cere să fii îmbrăcat după modă, belşugul alimentelor, eftinătatea locuinţelor şi a mijloacelor de transport, puterea vindecătoare a nomolului şi a băilor de liman — totul face ca lumea să caute să se ducă cel puţin pentru o lună prin aceste meleaguri, unde te bucuri şi de clima de stepă dinprejur şi de clima mării apropiate, unde îţi poţi face şi băi la mare şi băi de apă sărată, şi băi de nomol şi băi de soare fără nici o cheltuială. Ba nici de locuinţă n’ai nevoe, fiindcă ploile lipsind tot timpul din Iunie până în Octombrie, poţi fără nici o grijă locui într’un cort de pânză ori chiar de rogojină, cum de altfel şi face toată lumea ce se duce la Volcioc (lângă Jebrieni). Pământul este fierbinte şi poţi dormi pe un covor întins pe pământ fără nici un risc să răceşti. Apa în limane este atât de sărată, încât vara prin August aci se depune şi „sare de liman”. Această sare mulţi reumatici şi artritici o duc la oraşe, unde îşi fac cu ea băi în cursul toamnei şi iernii cu rezultate foarte frumoase. Sarea aceasta nu costă nimic doar numai transportul.
Sunt foarte interesante limanurile acestea toamna, când pe aci trec miliarde de păsări călătoare, cari venind din Rusia, din Polonia şi din ţările Baltice (Suedia, Finlanda, Estonia, Latvia, Lituania), trec pe aci ca pe un bulevard, îndreptându-se spre ţările calde ale Africei. Milioane de cârduri de gâşti sălbatice, raţe sălbatice, fluerari, pescari, pescăruşi, lebede, cuci, privighetori, rândunele, berze, cocori, etc. etc. — toate pe aci trec. Este de un enorm interes ştiinţific să stai aci la limane toamna, să studiezi zborul păsărilor călătoare şi obiceiurile lor. O staţiune zoologică, de s’ar înfiinţa aci ar da rezultatele cele mai frumoase. Şi o staţiune ichtiologică ar fi de mare folos mai ales la Jebrieni ori la Achembet. În adevăr în aceste două localităţi se îmbucă cele 3 tipuri de ape: de mare, de râu (Nistru la Achembet, Dunărea la Jebrieni) şi de lac sărat. Studiul faunei în aceste staţiuni ar da rezultatele cele mai frumoase şi pentru fauna de uscat şi pentru fauna de ape (dulci ori sărate).
* Lacurile—limane mai sunt interesante şi pentru exploatarea sării de mare şi pentru pescăritul chefalului. Sarea de mare altă dată se exploata în cantităţi enorme: 10.000—20.000 vagoane pe an. Sarea scoasă din limanuri era dusă în toate părţile până şi la Constantinopole, şi în Asia Mică, şi în Bulgaria. Azi exploatarea este redusă până la zero. Chefalul se exploatează încă şi acuma pe o scară întinsă. Primăvara acest peşte, care are o carne delicioasă, intră din mare în limane prin deschideri făcute de pescari şi numite iericuri şi prorve: în lacuri peştele se hrăneşte toată vara, se îngraşă bine şi toamna, când apa se răceşte, el năvăleşte din nou spre mare, spre care caută să iasă prin aceleaşi prorve şi iericuri. Acolo însă pescarii aşază garduri speciale ; chefalul cu miliardele năvăleşte spre garduri, se sbate, se muşcă unii pe alţii, apa se însângerează, clocoteşte de forfota chefalului, şi atunci pescarii îl prind cu milioanele. Atunci e mare serbare pe malurile limanurilor. Prin toate satele e veselie, bucurie, forfoteală şi bănet: vin comercianţii să cumpere chefal.
Mădălin-Cristian Focşa – Câmpina, Prahova