Consiliul Național al Veteranilor de Război au organiza un protest în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Manifestanții cer demisia Guvernului Chicu pentru că i-a „marginaliza” pe cei care au luptat cu arma în mâini ca să apere independența și integritatea R. Moldova.
Veteranii acuză autoritățile că nu le respectă drepturile. Totodată ei se arată nemulțumiți de declarațiile sfidătoare ale ministrului de externe, Aureliu Ciocoi, care a spus că armata rusă a intervenit în război pentru „a opri vărsările de sânge”. „Întrebați-ne pe noi cum a fost”, au scandat combatanții.
Combatanții au adoptat și o Declarație a Consiliului Național al Veteranilor, prin care cer retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, demisia ministrului de Extere, Aureliu Ciocoi, precum și mai multe drepturi pentru veterani și membrii familiilor acestora.
După protest, manifestanții au mers în fața Guvernului, iar în fruntea coloanei se afla un bărbat care purta un buzdugan.
Deși la intrarea în Guvern erau câțiva angajați ai Poliției, acesta a reușit să spargă sticla de pe ușă, strigând: „La luptă, băieți, la luptă!”.
„Demisia!”, „Hoții!”, „Noi nu cedăm!”, „Dodon la pușcărie”, „Jos Mafia”, scandează protestatarii în fața Executivului de la Chișinău.
Publicată de Vasile Costiuc pe Luni, 2 martie 2020
Protestul veteranilor de război
Protestul veteranilor de război.
Publicată de Privesc.Eu Moldova pe Luni, 2 martie 2020